Italia: Angajaţii pot răspunde nerespectuos provocărilor şefilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii italieni vor putea răspunde nerespectuos şefilor, fără a risca să fie concediaţi. Acesta este conţinutul unei sentinţe recente a Curţii de Casaţie din Peninsulă.

Înalta Curte de Casaţie italiană se arată înţelegătoare cu acei angajaţi care sunt “victimele” unor şefi mult prea exigenţi. Astfel, expresiile de genul “Ma chi c... ti credi di essere?” (Dar cine ... te crezi tu?), nu vor mai constitui motiv de concediere.

Judecătorii Curţii de Casaţie au dat câştig de cauză unui italian care fusese concediat în anul 2002 de un spital din Napoli, din cauza limbajului vulgar folosit de acesta în timpul unei conversaţii cu şeful său.

Potrivit Curţii de Casaţie, unele dintre expresiile de tip injurios folosite de angajaţi la adresa superiorilor pot fi considerate o “reacţie emoţională instinctivă”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite