Italia: Ajutoare şi tehnologie din Milano pentru persoanele şi instituţiile din Abruzzo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protecţia Civilă din primăria milaneză a aplicat pentru prima dată în Italia, cu ocazia ajutorului pe care l-a oferit persoanelor din Abruzzo, un sistem sofisticat de Gestionare a Relaţiei cu Clientul (Customer Relationship Management).

Primăria milaneză a dus în zona afectată de cutremur nu numai corturi şi o bucătărie de tabără, dar şi un sistem tehnologic foarte avansat necesar restabilirii relaţiilor dintre instituţii şi cetăţeni.

Protecţia Civilă milaneză a centralizat, într-un sistem de comunicare foarte eficient, toate sms-urile, e-mail-urile şi fax-urile persoanelor şi instituţiilor din zona afectată de cutremur.

Acest sistem de comunicare a permis încă de pe 8 aprilie restabilirea comunicării între Protecţia Civilă, administraţia locală, oamenii în nevoie şi forţele de ordine.

Protecţia Civilă a putut astfel să coordoneze comunicările oficiale cu oamenii de pe teren, cu grupurile de persoane şi cu persoanele singure care aveau doar telefoane celulare.

Prin acelaşi sistem de comunicare vor fi făcute publice şi informaţiile privitoare la clădirile care mai pot fi utilizate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite