Interdicţii dure pentru fumători, la serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interdicţii dure pentru fumători, la serviciu
Interdicţii dure pentru fumători, la serviciu

O mare parte dintre fumătorii români fac faţă cu greu regulilor dure antifumat la locul de muncă.

Restricţiile au fost impuse de statul italian în încercarea de a-i proteja pe nefumători şi de a-i determina pe cei care îşi aprind ţigări să renunţe la acest obicei nesănătos. De la un pachet sau două fumate zilnic, un român ajunge doar la trei ţigări pe zi sau niciuna.
 
„Avem pauză de ţigară şi cafea 10 minute dimineaţa, după care mai poţi fuma în pauza de masă, între orele 12.00 şi 14.00. Dacă eşti prins că fumezi în afara acestor pauze, amenda este de 27,54 de euro“, spune Gheorghe Ioniţă (30 de ani), un sudor din Brescia. Nici menajerele nu pot fuma în voie, chiar dacă nu lucrează în clădiri de birouri, alături de colegi nefumători.

„De multe ori, nu fumez nicio ţigară patru ore pentru că lucrez la familii care nu au acest obicei. Am şi zile în care pot fuma, dar asta depinde de la o familie la alta”, zice Ecaterina Şerban (46 de ani), menajeră. La fel, nici femeile de serviciu de la blocuri nu au voie să-şi aprindă ţigările decât când se mută de la o scară la alta cu curăţenia. La saloanele de cosmetică sunt aceleaşi restricţii: fără ţigări în timpul programului.

„La serviciu, fumez doar în pauza de prânz, dar după aceea sunt obligată să mă spăl pe dinţi ca să nu mă simtă vreo clientă. Dacă se întâmplă ca una dintre cliente să simtă, îţi poate face reclamaţie şi ţi se taie din salariu. Mi s-a întâmplat şi mi s-au tăiat 50 de euro“, spune Anda Nică (23 de ani), angajată la un salon cosmetic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite