Încăierare între prostituate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte prostituate de naţionalitate română şi bulgară, cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani, au fost implicate zilele trecute într-o încăierare, la Foggia (oraş din sudul

Şapte prostituate de naţionalitate română şi bulgară, cu vârste cuprinse între 19 şi 28 de ani, au fost implicate zilele trecute într-o încăierare, la Foggia (oraş din sudul Italiei).

Prostituatele se certau pentru locul unde îşi exercitau “meseria”, femeile de naţionalitate bulgară susţinând că ele au sosit primele acolo, în timp ce româncele insistau că acea zonă le-a aparţinut dintotdeauna.

Conflictul iscat de prostituate a dus la întreruperea circulaţiei pe acea stradă, pentru aproape o oră. De asemenea, la faţa locului au trebuit să intrevină mai multe patrule ale carabinierilor, pentru a le calma pe cele şapte femei, care se băteau cu pumnii şi picioarele.

Două românce, în vârstă de 20 şi respectiv 21 de ani, precum şi o prostituată de origine bulgară, au suferit leziuni mai serioase şi au fost transportate la un punct de prim ajutor. Medicii consideră că rănile acestora se pot vindeca în mai puţin de o săptămână. În prezent, femeile se află in arestul poliţiei din Foggia, sub acuzaţia de tulburare a liniştii publice.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite