Daune morale pentru filmul „Francesca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daune morale pentru filmul „Francesca“
Daune morale pentru filmul „Francesca“

Ieri a avut loc la Roma prima înfăţişare în procesul intentat de Alessandra Mussolini Casei de Producţie şi Distribuţie Cinematografică Fandango, cea care se ocupă de distribuirea filmului „Francesca“.

Mussolini a intentat proces pentru că s-a considerat jignită de o replică din film. Judecătorul a audiat avocaţii celor două părţi implicate, iar în urma examinării probelor, a decis să amâne sentinţa pentru următorul termen. Audierea s-a desfăşurat cu uşile închise, a durat circa jumătate de oră şi niciuna dintre persoanele direct implicate nu a fost prezentă.

Regizorul Bobby Păunescu va sosi la Roma în zilele următoare pentru a pregăti lansarea controversatului film în cinematografe.  Federico Vecchio, avocatul Alessandrei Mussolini, a declarat în exclusivitate pentru “Adevărul“: „Dacă cererea de eliminare a pasajelor defăimătoare nu va fi acceptată de către judecător, suntem decişi să facem recurs. De această dată, vom cere şi daune morale“. Suma nu a fost precizată. Vecchio îşi bazează cererea pe faptul că „în acest caz, este vorba de o operă de artă care nu poate conţine injurii deoarece intră în coflict cu definiţia artei“.

De cealaltă parte, Domenico Procacci, preşedintele Fandango, a declarat că, în aşteptarea deciziei judecătorului, se pregăteşte în continuare de lansarea filmului, în varianta sa integrală. „Dacă judecătorul va decide în defavoarea noastră, voi analiza împreună cu regizorul posibilitatea modificării peliculei“, a declarat acesta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite