Florenţa: Propunere de evacuare a 250 de imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O aşezare ilegală în care trăiesc 250 de imigranţi va fi evacuată de către autorităţile din comuna Sesto Fiorentino, provincia Florenţa, informează Toscana TV. Imigranţii fără un

O aşezare ilegală în care trăiesc 250 de imigranţi va fi evacuată de către autorităţile din comuna Sesto Fiorentino, provincia Florenţa, informează Toscana TV.

Imigranţii fără un domiciliu stabil, printre care români, marocani şi albanezi, au ocupat ilegal o clădire, proprietate privată a Ministerului Apărării. Primarul din Sesto Fiorentino a adus la cunoştinţa străinilor că situaţia actuală nu poate continua astfel.

Ieri a avut loc o şedinţă a consiliului local prin care s-a aprobat în unanimitate ordinul primarului de a cere acordul prefectului pentru evacuarea urgentă a imobilului. Propunerea va fi prezentată şi dezbătută joia viitoare, de către guvernul local, cu ocazia următoarei întruniri privind ordinea şi siguranţa publică din provincie.

Primarul Gianni Gianassi a declarat: "Este o clădire situată în centrul oraşului şi nu a fost construită pentru a gazdui familii de imigranţi. În comuna Sesto locuiesc 3.000 de cetăţeni străini. Noi am dat tot timpul dovadă de ospitalitate. Însă, cei 250 de imigranţi din imobilul acesta trebuie evacuaţi".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite