Filme româneşti la Rovereto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinematografia română contemporană va fi celebrată în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie la Rovereto, în provincia Trento. Pe parcursul celor trei zile dedicate acestei manifestări, vor fi

Cinematografia română contemporană va fi celebrată în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie la Rovereto, în provincia Trento.
Pe parcursul celor trei zile dedicate acestei manifestări, vor fi proiectate unele dintre cele mai importante filme româneşti ale ultimilor ani.

Printre acestea se numără “Cum am sărbătorit sfârşitul lumii” al regizorului Cătălin Mitulescu, peliculă premiată la Festivalul de la Cannes din 2006 cu trofeul “Un Certain Regard”. Un alt film prezentat la Rovereto este “California Dreamin” al regretatului Cristian Nemescu, film premiat la Festivalul de la Cannes din 2007.

Cel de-al treilea film proiectat va fi “Moartea domnului Lăzărescu”, aparţinând regizorului Cristi Puiu, peliculă premiată la Festivalul de la Cannes, precum şi la Chicago International Film Festival, în anul 2005.

Organizatorii evenimentului sunt Nuovo Cineforum Rovereto, în colaborare cu  Asociaţia Românilor din Trentino Alto Aldige, precum şi cu  Muzeul de Artă Modernă şi  Contemporană din Trento şi Rovereto şi publicaţia “Osservatorio Balcani e Caucaso”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite