Expulzaţi din Italia: Deosebirea dintre un criminal şi un şofer condamnat? Niciuna!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există cazuri clare, pentru care legea italiană prevede expres expulzarea. Însă, din luna mai 2008, noul "Decret pentru siguranţă" dă posibilitatea judecătorilor din Italia să trimită

Există cazuri clare, pentru care legea italiană prevede expres expulzarea. Însă, din luna mai 2008, noul "Decret pentru siguranţă" dă posibilitatea judecătorilor din Italia să trimită dincolo de frontieră orice imigrant care comite o infracţiune pedepsită cu peste doi ani de închisoare.

Autorităţile italiene ne dau astfel de înţeles că nu fac diferenţa între cei care au comis crime cu violenţă şi cei care sunt condamnaţi pentru accidente rutiere sau furt intelectual, dar primesc o pedeapsă de peste doi ani de închisoare. Oare un şofer neîndemânatic este un pericol social? Trebuie el expulzat? La urma urmei, Italia are nevoie de forţă de muncă.

O situaţie asemănătoare, semnalată de Traian Băsescu

Referitor la expulzările din noiembrie 2007, preşedintele Traian Băsescu a reclamat situaţia unui român care avea o condamnare pentru un accident rutier petrecut în Spania şi care a fost obligat să părăsească Italia doar pentru că avea dosar penal.

"Vă pot da un exemplu, o motivaţie a expulzării unuia din cei patru care au venit primii acasă (...)- omucidere. Omul făcuse un accident de maşină în Spania. Nu poţi să pui la antecedente penale, sigur rămâne tot omucidere, l-ai lovit cu maşina, un cetăţean a decedat, dar una este crima, când te duci şi îl ucizi în casă şi alta este accidentul auto", a declarat şeful statului român, în noiembrie, într-o emisiune la TVR.

Cazurile în care se decide expulzarea

Avocatul italian Anna Acerbo ne-a explicat că Decretul pentru siguranţă stipulează clar mai multe cazuri pentru care se decide şi conducerea la frontieră. Dintre acestea, ne-au fost menţionate comiterea de delicte împotriva statului, de infracţiuni conexe imigraţiei ilegale - cum ar fi lipsa permisului de şedere, a faptului că persoana constituie un pericol public, a infracţiunilor ce vizează moralitatea, a celor pentru care Codul penal prevede arestul obligatoriu în caz de flagrant şi a infracţiunilor legate de consumul si traficul de droguri.

Bineînţeles, la acestea se adaugă înlăturarea de pe teritoriul italian a celor care sunt condamnaţi la pedepse mai mari de doi ani de închisoare.

Pe de altă parte, Anna Acerbo susţine că noua legislaţie face diferenţa între fapte şi dă pedepse mai mari celor care au acţionat cu violenţă. În unele cazuri se menţionează violenţa drept circumstanţă agravantă şi se adaugă ani la pedeapsa iniţială. Avocata ne dă ca exemplu deosebirea între furt şi jaf, acesta din urmă fiind comis cu violenţă.

Legea din România este neclară

Deşi Traian Băsescu s-a plâns de situaţia din Italia, nici cea din România nu face astfel de diferenţe. Instanţa decide cărui tip de infracţiuni i se asociază pedeapsa cu expulzarea.

Codul Penal din România prevede şi el expulzarea persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni şi poate fi dispusă de instanţă ca măsură de siguranţă, ne-a explicat avocatul Cristian Pascale. "Nici Codul Penal şi nici Codul de Procedură Penală nu detaliază gravitatea infracţiunii, ci doar condiţionează măsura expulzării de existenţa unei condamnări", a adăugat Pascale, completând că legea nu este foarte clară.

Există însă şi la noi o lege care prevede expulzarea pentru infracţiuni grave, pentru care pedepsa maximă specială este de cinci ani de închisoare, dar ea îi vizează numai pe refugiaţi.

Avocatul mai menţionează şi un alt tip de conducere la frontieră cu caracter administrativ - atunci când un cetăţeanul e declarat indezirabil sau când nu îndeplineşte condiţiile pentru rămânerea în ţară - a pătruns ilegal, nu a cerut prelungirea dreptului de şedere, etc.

Antecedentele penale nu implică automat expulzarea

Ministerul de Externe recunoaşte că nu ştie deocamdată foarte clar cum va fi aplicat Decretul privind siguranţa adoptat în Italia. "Exprimarea unui punct de vedere cu privire la modul în care pot fi interpretate şi aplicate dispoziţiile actului normativ italian în discuţie ar presupune un proces complex de analiză juridică, inclusiv o expertiză aprofundată de drept italian", ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu.

În acelaşi timp, experţii din Minister susţin că textul referitor la expulzări se va aplica pentru condamnări pronunţate numai după intrarea în vigoare a "Decretului pentru siguranţă". MAE explică faptul că legea din Uniunea Europeană nu permite expulzarea imigranţilor doar pentru că au antecedente penale.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite