Emil Coşeru: “Acum 20 de ani, italienii erau deranjaţi de armenii din Peninsulă”

Emil Coşeru, actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, din Iaşi, a fost timp de câţiva ani, până în 1992, profesorul de actorie al unei trupe de la Teatrul Municipal din Gubbio,

Emil Coşeru, actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, din Iaşi, a fost timp de câţiva ani, până în 1992, profesorul de actorie al unei trupe de la Teatrul Municipal din Gubbio, lângă Peruggia, Italia.

Actorul a rămas fermecat de frumuseţea meleagurilor peruggiene. “Un oraş dumnezeiesc, turistic. Este plin de istorie. Are o sărbătoare, în 14 mai, Chery, foarte cunoscută. Italieni din toată lumea se întorc acasă pentru a sărbători această zi. Ei nu concep să lipsească de la această sărbătoare. Asta ne-a atras la italieni. Pofta de viaţă şi tradiţionalismul”, spune actorul, aducându-şi aminte de orăşelul Guppio.

După ce i-a cunoscut mai bine pe locuitori, Coşeru şi-a dat seama că italienii nu se deosebesc foarte mult de români. “Cred că se aseamănă foarte mult cu noi în aceste privinţe. Ei sunt foarte pasionali. Am realizat că pentru italieni nu contează din ce ţară vin imigranţii. Chiar le place să cunoască oameni din toată lumea. Pentru italieni contează foarte mult caracterul unui om”, a spus actorul.

“Pe vremea în care am început să merg în Italia, adică prin 1987, italienii erau deranjaţi de armeni, prezenţi în număr mare. Nu pot spune că sunt rasişti. Sunt deranjaţi de cei care nu-i lasă să trăiască liniştiţi”, a continuat Coşeru.

 Italienii, pasionaţi de dans şi de teatru

“Norocul meu a fost că şcoala de teatru românească este cunoscută şi în Italia. Am fost uimiţi să aflăm că actorii din acel oraş ne ştiau scriitorii. Unul dintre actorii italieni era pasionat de piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale. Ba chiar aveau acasă ediţiile traduse ale pieselor “O scrisoare pierdută” şi “O noapte furtunoasă”, pe care doreau să le pună în scenă. “

Coşeru a predat actorie timp de cinci ani în Italia.“Trupa pe care am pregătit-o timp de mai mulţi ani avea deja un repertoriu format. Noi am venit cu un suflu nou.. Erau foarte pasionaţi şi nu am avut probleme cu niciunul dintre ei. Repetiţiile durau până după miezul nopţii.”

Toleranţi cu românii

Locuitorii oraşului Gubbio credeau că românii sunt mulţumiţi de modul de trai de dinainte de 1989. “Ne-am înţeles foarte bine cu italienii. Pe vremea în care mergeam în Peninsulă, italianul nu prea ştia ce se întâmplă în partea de est a Europei. Când le povesteam cum trăim noi în România nu ne credeau.  Ba, din contr[, au existat multe polemici pe tema asta.”

Actorul e convins că italienii nu sunt rasişti. “Categoric, cazuri gen “Mailat” au loc inevitabil. Italienii seamănă mult cu noi. Nu s-au pregătit pentru a primi imigranţi ca nemţii, de exemplu.Ei sunt deranjaţi de rromii care şi-au făcut taberele exact lângă casele lor. E normal să-i deranjeze. Fiecare italian trage din greu pentru ceea ce are. Lucrurile nu sunt roze nici la ei. Şi la ei există şomaj.”

Nu toţi românii ştiu să se poarte într-o ţară străină. “Probabil că şi la noi s-ar putea întâmpla acelaşi lucru, dacă am fi deranjaţi de comportamentul unor imigranţi. Deranjezi, te dau afară. Mi se pare normal. După cazul Mailat, totul a explodat. Depinde totuşi de om şi de comportamentul acestuia. Noi nu avem această educaţie a migraţiei.”

Contracte extinse

Şcoala românească de actorie  are greutate în lumea artei europene.“Italienii vroiau să se specializeze. Am început să-i învăţăm pe cei mici, după care, cursurile de teatru s-au extins şi am continuat cu cei mari. Aşa că ne-au angajat pe perioada verii. Am predat mulţi ani la această şcoala de teatru. Italienii  ştiau că şcoala din est, adică românii, ungurii, ruşii, au şcoli serioase.

Cunoscându-ne mai bine, au considerat că noi, actorii români, îi putem <şlefui>  în acest domeniu.” Spectacolele au fost regizate de actorul român.“Asta nu înseamnă că nu erau profesionişti. Aveau chiar şi un repertoriu. Jucau de la Commedia dell`Arte, până la Shakeaspeare. Am făcut multe spectacole cu italienii, de la cele clasice, până la cele moderne.”

Studenţii români, apreciaţi

Fiind profesor şi la Universitatea de Arte “George Enescu”, Coşeru a fost invitat în anii ‘90 în Sicilia, împreună cu promoţia din care a făcut parte şi unul dintre cei mai iubiţi actori de la Teatrul Naţional Bucureşti, Marius Manole.

“Am fost chemaţi cu spectacolul “Commedia dell`Arte”, la un Festival Stradal. Am fost primiţi bine, am fost cazaţi la un hotel bun. Italienii au fost interesaţi de tot ceea ce făceam noi. Ba chiar ne-au plimbat după spectacole prin toată Italia.

Actor şi lector

Tinerii români sunt încurajaţi să facă artă. Actorul a reuşit să introducă şi alte secţii la Universitatea de Arte “George Enescu”: “Avem o secţie nouă de Regie-teatru.  Am început de anul acesta. Vrem să mai înfiinţăm şi secţiile Scenografie, Coregrafie şi Media. Eu am clasă de Actorie anul I şi anul II Păpuşărie.”

De pe băncile şcolii se nasc talentele. “Consider că sunt trei centre de teatru importante în ţară, la Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Chiar dacă există foarte mulţi studenţi, putem spune că, astfel, se face o ierarhie în teatru şi se cern talentele. Eu nu mă sperii că sunt prea multe şcoli de teatru.

Emil Coşeru este actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi şi lector universitar titular la Universitatea de Arte „george Enescu”, Facultatea de Teatru. A avut peste 300 de roluri principale în spectacole de teatru. De asemenea, a jucat în filme româneşti de lung metraj: „Ciprian Porumbescu”, „Drumul oaselor”, „1848”, „Burebista”. A fost medaliat cu „Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler” – acordat de Preşedinţia României.