Dosarul "Mailat", tot mai şubred

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografiile realizate de "Adevărul" la locul faptei demonstrează fragilitatea probelor acuzării. Deşi trebuia să se apropie de final, cazul Mailat este departe şi de începerea efectivă a

Fotografiile realizate de "Adevărul" la locul faptei demonstrează fragilitatea probelor acuzării.

Deşi trebuia să se apropie de final, cazul Mailat este departe şi de începerea efectivă a procesului. Lipsa probelor elocvente, care să susţină teoria acuzării, şi curăţarea scenei a doua zi după comiterea faptelor au încurcat mult cercetările.

Dacă teoria acuzării stătea în picioare, procesul Mailat putea fi şi încheiat, însă acesta nici nu a început. Principala probă a acuzării este mărturia Emiliei Neamţu (60 de ani), care pretinde că l-a văzut pe Mailat cărând-o pe Giovanna Reggiani, de la mai bine de 100 de metri, noaptea, pe o ploaie torenţială.

Avocatul lui Romulus Mailat, Piero Piccinini, este convins că Mailat nu mai poate avea parte de un proces echitabil: "Sunt prea multe elementele care mă fac să cred că în acest caz nu se caută adevărul. Mi-au fost refuzate fără temei acte solicitate în România, iar pentru acuzaţia de viol nu există probe biologice".
Sub presiunea mediatică a acelor zile, tabăra ilegală în care locuia Mailat a fost efectiv rasă, iar toţi locatarii ei, expulzaţi.

Printre aceştia se numără martori-cheie, care au asistat sau, mai grav, au participat la delict. "Este imposibil ca Mailat să fi făcut totul de unul singur, chiar dacă nu recunoaşte că a mai fost cineva cu el. După părerea mea, nu el a avut rolul principal în această regretabilă crimă", ne-a declarat Piccinini privind fotografiile de la locul delictului. Fotografiile realizate de "Adevărul" spulberă ipotezele acuzării. Conform teoriei anchetatorilor, Emilia Neamţu, care locuia şi ea în tabăra ilegală, se afla pe un pod, la o distanţă de mai bine de 100 de metri de locul producerii agresiunii.

Noaptea, în ploaie

Neamţu susţine că l-a văzut pe Mailat cărând victima, fără să poată preciza în ce mod: pe braţe, în spate sau târând-o. Ea mai susţine că, imediat după ce l-a văzut pe Mailat, a fugit în stradă şi a oprit un autobuz. Acestor elemente li se adaugă şi vegetaţia din jurul gardului, care în momentul agresiunii depăşea statura unui om, precum şi iluminatul public, care era inexistent, fiind pus la punct ulterior.

"Eu am avut dubii de la prima reconstituire, care s-a făcut la lumina zilei, cu toată vegetaţia tăiată. Dar obiecţiile mele nu au fost ascultate", conchide Piccinini.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite