Un român din Italia îl îmbracă pe Mick Jagger

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mick Jagger îl vizitează pe croitorul român de câte ori ajunge în Italia
Mick Jagger îl vizitează pe croitorul român de câte ori ajunge în Italia

Stabilit în Italia de mai bine de 20 de ani, Florin Cristea (42 de ani) îmbracă staruri internaţionale precum Mick Jagger sau Bryan Ferry şi este unul dintre cei mai apreciaţi croitori de lux din Peninsulă. Florin a bătut la ușa renumitului designer Walter Morganti, care l-a primit în ucenicie cu braţele deschise. 16 ani mai târziu, îi prelua afacerea.

Citeşte şi:
Lucian Matis, designerul de succes al Canadei

Românul care a revoluţionat designul auto la Peugeot, Maserati şi Lotus

„Faima? Nu m-am gândit niciodată la ea, visul meu era doar să îmi fac cât mai bine meseria şi să fiu apreciat", spune sfios Florin Cristea, croitorul român care primeşte comenzi de la vedete ale scenei internaţionale, numeroşi actori de renume, oameni de afaceri italieni şi politicieni. Are un atelier, denumit „Arte e moda",  într-o mică localitate situată langa Livorno, în Castagneto Carducci, în inima regiunii Toscana.

Fuga din România

„Am fost norocos, dar am şi muncit foarte mult, şi cu o pasiune fără margini", povesteşte cu Florin. „Probabil am şi fost persoana potrivită la momentul potrivit. Să nu uităm că Italia are mari designeri, stilişti şi creatori de modă, dar problema este că au rămas puţini croitori de tradiţie care să se ocupe de toate aspectele meseriei, de la A la Z, aşa cum încerc să fac eu."

Povești românești de succes: Are propriul atelier auto

Începutul a fost greu, şi aventura lui Florin a început când avea 20 de ani. Atunci a decis să fugă din România, ceea ce a şi făcut, cu doar un an înainte să izbucnească Revoluţia din 1989.

Era tânăr şi visa la o viaţă mai bună. Locuia în Peciu Nou, o localitate lângă Timişoara. Aşa a ajuns în Italia. „Aici trăia deja sora mea. În acea perioadă era destul de uşor să găseşti o slujbă, aşa că am început să lucrez imediat." A început să muncească, dar sub imperiul şocului cultural.

Povești românești de succes: restaurantul din Torino

„Problema este că veneam dintr-o ţară extrem de diferită faţă de ceea ce este România astăzi. Iar în Italia am văzut pentru prima dată în viaţă ce efecte are libertatea asupra vieţii de zi cu zi".

O şansă

A început să facă ce ştia, adică croitorie. A intrat într-un atelier din Italia şi a făcut-o pe băiatul bun la toate. Pasiunea pentru croitorie o adusese cu el din România. Îşi făcuse ucenicia acasă, într-o şcoală profesională.

„Începusem să lucrez de la 17 ani în România, dar la şcoala profesională ne învăţau să tragem cearşafuri la maşină, nu să facem haine. Aşa că, în final, am învăţat meserie de la croitorii mai bătrâni, de la care am furat cum am putut." Dragostea pentru munca asta nu a venit pe cale genetică, nu s-a născut între experţi în croitorie, spre mirarea clienţilor care fac această presupunere de fiecare dată.

Tatăl său era mecanic. A muncit pe brânci în atelier, a învăţat cât a putut, şi poate că ar fi rămas un băiat simplu într-un atelier dintr-un oraş italian, dacă destinul nu i-ar fi pregătit o mare întâlnire.

„Am lucrat iniţial la Roma, după care m-am mutat în centrul Italiei, în regiunea Toscana, mai precis la Fiesole . În final am ajuns în Castagneto, pentru că auzisem că aici lucrează unul dintre cei mai faimoşi şi competenţi croitori din Italia, Walter Morganti. I-am bătut pur şi simplu la uşă."

Iar gestul acesta i-a schimbat viaţa. Morganti l-a primit cu braţele deschise şi astfel a început o colaborare care a durat 16 ani. „El mi-a dat o şansă incredibilă, doar pentru că m-am prezentat la uşa lui. Aşa am început să lucrăm împreună".

500 de comenzi pe an

Marcello Mastroiani  Foto: Gulivger / Getty Images



„Am avut un vis care s-a împlinit", spune Florin. „M-am îndrăgostit de această meserie, am avut marea şansă de a mă perfecţiona alături de un mentor adevărat, şi am ajuns să lucrez pe cont propriu. Soţii Morganti au devenit a doua mea familie, iar între noi s-a născut o relaţie specială." În anii '90, Morganti lasă afacerea lor de familie românului, care o preia şi o duce cu cinste mai departe.

Atelierul primeşte acum comenzi din întreaga lume: aproximativ 500 pe an. „Reuşim să ducem la bun sfârşit doar în jur de 200 - explică Florin - şi aceasta deoarece nu ştim niciodată cât durează realizarea fiecărui produs. Fiecare piesă vestimentară este unică şi ţine cont de personalitatea şi imaginea celui care o poartă. Sunt unicate."

„Nu am simţit criza economică"

Pentru fiecare costum, echipa coordonată de Florin lucrează minimum trei zile, dar ei nu sunt plătiţi pentru numărul de ore, ci pentru produsul final. Iar clienţii sunt de fiecare dată mulţumiţi, spune croitorul. „Dacă lucrezi cu pasiune, încercând să satisfaci cele mai mici cerinţe ale clienţilor, dacă nu numeri orele de lucru niciodată şi eşti exigent cu tine însuţi, vei reuşi oriunde". Asta este formula succesului, care se pare că a dat roade chiar şi în vremurile grele de criză economică pe care le traversează planeta.

„Slavă Domnului, noi nu am simţit nicio criză economică, dar trebuie spus că în general industria luxului nu prea suferă în aceste vremuri. Restul economiei are probleme. Noi doar încercăm să ne păstrăm clienţii, şi de cele mai multe ori reuşim".

Aceştia au rămas fideli atelierului Morganti în ultimii ani şi nici nu au sesizat când locul lui Morganti a fost luat de Florin. Calitatea li s-a părut nealterată. „Îmi vine în minte liderul formaţiei Rolling Stones, Mick Jagger sau Bryan Ferry", povesteşte românul.

„Sunt clienţi ai atelierului de foarte mulţi ani. Ori de câte ori vin în Toscana, trec şi pe la mine". Dar nu rămân surprinşi că găsesc în inima Toscanei un croitor român?

„Clienţii rămân într-adevăr surprinşi, răspunde Florin, dar oricum se arată foarte interesaţi şi curioşi. Pentru mine e o onoare, având în vedere că atelierul familiei Morganti a fost fondat în 1913 şi a avut mereu clienţi din întreaga lume. Actori, oameni de afaceri, politicieni, aristocraţi. Printre aceştia marele actor Marcello Mastroianni sau alţi artişti de renume ca Vittorio Gassmann sau Virna Lisi. Atelierul a rămas extrem de apreciat de mediile aristocrate." În fiecare an, Florin se întoarce în România. Câteva zile îşi încarcă bateriile şi restabileşte legătura cu meleagurile natale.

Vizite anuale în România

Marcello Mastroiani  Foto: Gulivger / Getty Images

Bryan Ferry



„Am plecat în 1988 şi viaţa mea s-a întâmplat să meargă în această direcţie. Am fost norocos, dar am şi muncit foarte mult, cu o pasiune fără margini. În România am rădăcinile, aşa că mă întorc în fiecare an pe meleagurile natale, la Peciu Nou, lângă Timişoara, pentru că o parte din familie locuieşte în ţară. Trebuie spus însă că acum viaţa mea este în Italia. Nu se întâlnesc prea des cu români pentru că în Toscana nu există biserică românească. Dar nici nu ar avea probabil timp. Munceşte de dimineaţă până seară, cot la cot cu soţia lui, şi, când nu lucrează, pleacă în călătorii.

Peste tot pe unde merge, spune că îl însoţeşte un sentiment ciudat. „Mă doare mult când aud atât de multe poveşti triste despre comunitatea românească din Italia sau despre români, şi cum se chinuieşte să îşi facă în Italia o viaţă mai bună. Sper ca imaginea, dar mai ales situaţia ţării să se îmbunătăţească cât de curând".

"Începusem să lucrez de la 17 ani în România, dar la şcoala profesională ne învăţau să tragem cearşafuri la maşină, nu să facem haine. Aşa că, în final, am învăţat meserie de la croitorii mai bătrâni."
Florin Cristea
croitor

Designerii români, căutaţi

Mai mulţi designeri români şi-au impus stilul în străinătate, fiind căutaţi pentru serviciile lor de către nume sonore ale ecranului sau scenei muzicale.

Aura Cercel este unul dintre ei, creaţiile sale au apărut în pictoriale în reviste ca Vogue şi Harper s Bazaar iar rochiile imaginate de ea au fost purtate de  Hillary Duff, Mischa Barton, Jessica Simpson, Halle Berry, Mena Suvary, Pink, Miley Cyrus, sau Rihanna.

Bryan Ferry
Florin Cristea
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite