Controversă la târgul de turism românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile private de turism din Peninsulă anunţă o scădere a interesului italienilor pentru a vizita România. Oficialii români susţin însă că au date care contrazic această

Agenţiile private de turism din Peninsulă anunţă o scădere a interesului italienilor pentru a vizita România. Oficialii români susţin însă că au date care contrazic această opinie.

Antonio Candela, reprezentant al unei importante agenţii, “Caldana Tour Operator”, susţine că în 2007 numărul persoanelor care îşi cumpărau bilete dinspre Italia spre România era mult mai mare decât anul acesta.

 “În prezent se pare că mass-media italiană, prin promovarea excesivă a unor cazuri de delincvenţă românească, a reuşit să influenţeze negativ fluxul turistic.

Astfel, la sfârşitul stagiuniii turistice din 2008 putem constata o scădere vizibilă a numărului de italieni care pleacă înspre România.”

Ambasada se apără cu cifre

Ligia Hofnar, directorul Biroului de Turism din cadrul Ambasadei României la Roma, explică însă pentru “Adevărul” cum stă situaţia din punct de vedere statistic: “Este un lucru ciudat, operatorii spun că sunt mai puţini turişti, dar statisticile arată că sunt cu 17,5% mai mulţi faţă de sfârşitul de sezon al anului trecut.

O explicaţie ar fi că mulţi pleacă individual, preferă să nu meargă constrânşi de regulile agenţiilor. Fiecare dintre noi avem cel puţin un prieten italian căruia îi prezentăm România.

Ei vor să cunoască România aşa cum le-o explicăm noi, să o descopere pe cont propriu. Italienii au înţeles că i-ar costa mai puţin dacă nu ar merge prin agenţii. Au început să practice turismul individual şi aleg astfel agroturismul”.

Promovare

Contradicţiile dintre cifrele prezentate de cele două părţi, agenţiile italiene şi autorităţile româneşti, s-au evidenţiat în timpul turneului de promovare a turismului românesc în Peninsulă, turneu organizat de Agenţia Naţională pentru Turism.

“Romania, una sorpresa” este al treilea astfel de eveniment organizat în Italia. Iar evenimentul de la Milano, de pe 3 noiembrie 2008, a fost doar prima etapă în acest eveniment.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite