Ciorba românească a învins pastele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conaţionalii noştri de la Milano preferă să mănânce borş şi Tiramisu Emigrarea din ţara natală nu duce la pierderea tradiţiilor culinare. Totuşi, numărul celor care au adoptat

Conaţionalii noştri de la Milano preferă să mănânce borş şi Tiramisu

Emigrarea din ţara natală nu duce la pierderea tradiţiilor culinare. Totuşi, numărul celor care au adoptat exclusiv bucătăria italiană este semnificativ.

Pe un eşantion de 31 de persoane, am încercat să aflăm ce cărţi de bucate răsfoiesc gospodinele românce din Italia. 48,38% din cei intervievaţi au răspuns că în familia lor se găteşte preponderent româneşte.

32,25% reuşesc să combine într-un fel fericit bucătăria mediteraneeană cu cea moldovenească, muntenească sau ardelenească, iar 19,37% preferă bucătăria italiană.

Dintre mâncărurile româneşti, borşul şi ciorba sunt preferate de 41,93% din cei intervievaţi. 22,58% consumă cu încântare tradiţionalele sarmale, iar 35,49% preferă alte specialităţi: balmoş, şniţele, salată de vinete, piure cu friptură etc.

Majoritatea intervievaţilor din eşantion, 67,74%, au răspuns că, dintre mâncărurile italieneşti, preferă pastele. Gătite în nenumărate feluri, acestea sunt preferate de români: paste alla matriciana - gătite cu bucăţele de bacon, spaghete cu fructe de mare, paste cu ton, lasagna. Pizza e consumată de 12,9% din românii interogaţi. Restul de 19,36% preferă din bucătăria italiană peşte (rombo al forno), pui (pollo alla valdostana) sau un fel de chiftea italienească (polpetone).

Dintre aperitivele italieneşti (mâncăruri reci), fructele de mare le plac cel mai mult românilor. Prosciutto crudo sau jambonul este iubit de 25,8% dintre ei, prosciutto cotto sau un fel de şuncă presată e preferatul a 22,58% dintre chestionaţi. Mozzarella, tradiţionala brânză italiană, e pe gustul a 12,9% dintre cei intervievaţi.0

În topul celor mai dorite mâncăruri imposibil de găsit în Peninsulă, conaţionalii noştri au pus pe primele două locuri tochitura moldovenească şi drobul de miel. "Tochitura moldovenească, pentru că nu reuşesc să găsesc jumări gustoase ca acasă", ne-a spus Ana Ciobanu (29 de ani).

Şi lactatele intră în categoria mâncărurilor dorite, deoarece "brânza cu smântână nu are gustul bun de acasă, smântâna trebuie să fie un pic acrişoară, şi nici brânza nu e la fel", ne-a spus Georgiana Huzum (32 de ani).

Prăjitura preferată

Desertul apreciat de românii din Peninsulă aparţine bucătăriei italiene, se numeşte Tiramisu şi este preferat de 41,93 % din intervievaţi. 12,9% termină cu plăcere masa cu o felie de diplomat, iar 9,67% iubesc deserturile cu mere. Restul de 35,5% încheie masa cu ecler, profiterol, pandişpan, albă-ca-zăpada, plăcintă cu dovleac, prăjitură cu fructe, savarină, cremă de zahăr ars sau plăcintă cu brânză.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite