Campania de identificare a ţiganilor, între declaraţii şi fapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Crucii Roşii Italiene (CRI), Massimo Barra declarat recent că la Roma au fost deja luaţi în evidenţă 600 de ţigani. "Până pe 15 octombrie, numărul acestora va ajunge la

Preşedintele Crucii Roşii Italiene (CRI), Massimo Barra declarat recent că la Roma au fost deja luaţi în evidenţă 600 de ţigani. "Până pe 15 octombrie, numărul acestora va ajunge la 10.000", a promis Barra. Preşedintele CRI a încercat să facă o paralelă între problemele dependenţilor de droguri şi ale ţiganilor:"Nu le poţi cere acestor persoane să vină de bună.voie la tine, trebuie să mergem noi la ele".

La Roma, acţiunea de identificare a ţiganilor a început ca urmare a presiunilor politice făcute de ministrul de Interne Maroni. Potrivit propunerii iniţiale, ţiganii ar fi trebuit amprentaţi, dar s-a renunţat la această măsură pe fondul protestelor UE şi ale organizaţiilor umanitare.

Tot pe fondul campaniilor de imagine, ministrul pentru Egalitatea de Şanse, Mara Carfagna, a vizitat pentru prima dată de la preluarea mandatului, o tabără de ţigani sârbi din Roma. Carfagna a spus: "Discriminarea vine din condiţiile în care trăiesc romii în Italia, nu din recensământ".

Situaţia stă puţin altfel la Milano, unde primăria a anunţat că se apropie de finalul recensământului început încă de anul trecut. Spre deosebire de Roma, identificarea populaţiilor nomade s-a făcut cu forţe proprii, implicând doar poliţia locală. Până acum, în metropola lombardă au fost luaţi în evidenţă 2.412 ţigani, cu prepoderenţă proveniţi din România.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite