La Bologna, românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de statistică al Primăriei oraşului Bologna a dat publicităţii un studiu care compară primele patru luni ale anului 2008, cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Datele

Serviciul de statistică al Primăriei oraşului Bologna a dat publicităţii un studiu care compară primele patru luni ale anului 2008, cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Datele evidenţiază o uşoară creştere a populaţiei, datorată imigranţilor.

Numărul persoanelor rezidente în Bologna este cu 0,3 % mai mare faţă de luna aprilie 2007; astfel, sunt în plus 1.184 locuitori, dintre care 1.002 nou-născuţi.

A fost înregistrată pe teritoriul bolognez intrarea a 7.200 de persoane (32,1 %, cu tendinţă de creştere), iar 4.300 a fost numărul celor care au plecat din zonă. Studiul primăriei relevă faptul că imigranţii şi-au adus aportul la această creştere, întrucât majoritatea dintre ei s-au mutat în Italia împreună cu familiile. Naţiunea reprezentativă este România (4.296 de persoane), pe primul loc în topul imigranţilor din oraş şi împrejurimi, urmată de Filipine (3.817 persoane), Bangladesh (3.065), Maroc (2.877), Albania (2.208) şi China (2.120).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite