Maria Bianca Gicoli: „Fără ţigani şi chinezi în autobuze!“
0
Maria Bianca Gicoli, consilier (foto) în cadrul primăriei din Florenţa, i-a trimis recent o scrisoare preşedintelui transportului public local în care îi cerea să interzică ţiganilor şi chinezilor accesul în autobuze.
Motivaţiile sale nu au legătură cu siguranţa transportului în comun, ci cu igiena. Consiliera se plânge în principal de faptul că cei care plătesc un abonament lunar de 34 de euro sunt obligaţi să împartă acelaşi mijloc de transpor cu „bande de ţigani care ocupă toate scaunele, put de îţi vine să vomiţi, se scarpină prin toate locurile şi împrăştie păduchi în jurul lor“.
„Odată o ţigancă şi-a făcut nevoile în partea din spate a autobuzului; era un râu care se prelingea de-a lungul pardoselei“, susţine consilierul. Nici chinezii nu sunt priviţi mai bine pentru că „scuipă pe jos“.
Preşedintele agenţiei de transport public, Filippo Bonaccorsi, afirmă însă că nu a primit nicio plângere din partea călătorilor în legătură cu aspectele menţionate de consilier.
Compania a lansat de curând o campanie de informare cu titlul „No ticket, non parti“ (“Fără bilet, nu pleci“) al cărei scop este de a reduce numărul călătorilor fără bilete. Afişele campaniei erau în sârbă, croată şi română. Maria Gicoli a contestat şi eficienţa acestei campanii.