Asigurările de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi se poate asigura practic orice. Vedetele îşi asigură părţi ale corpului, agenţiile spaţiale îşi asigură sateliţii, iar unii excentrici, animalele de companie. Scopul

Astăzi se poate asigura practic orice. Vedetele îşi asigură părţi ale corpului, agenţiile spaţiale îşi asigură sateliţii, iar unii excentrici, animalele de companie. Scopul asigurărilor este cel de a proteja beneficiarul de neplăceri. Trecând peste asigurările obligatorii, cum ar fi cea pentru a circula cu maşina pe drumurile publice, există foarte multe asigurări cu caracter opţional.

Cum este şi normal, vara, unul dintre cele mai căutate produse asigurative este poliţa pentru vacanţă. Sunt acoperite cheltuieli pentru medicamente, repatrierea bolnavului, eventuale intervenţii medicale (indicând şi structura unde pot fi executate), despăgubiri pentru pierderea sau furtul bagajului, iar în anumite cazuri chiar şi cele pentru asistenţă juridică.

Italia se goleşte în august

Luna august, este luna concediilor prin excelenţă în Italia. Pentru că Italia "se opreşte", românii, de voie de nevoie, pleacă în concediu. Practic, este vorba de un flux imens de persoane dinspre Italia spre România la începutul lunii august, cu retur la sfârşitul lunii.

În această perioadă este aproape imposibil să mai găseşti un bilet de avion la preţuri decente, iar vămile rutiere sunt copleşite. Acest exod nu rămâne fără efecte secundare: blocaje, aglomeraţie, zboruri întârziate sau chiar anulate, bagaje pierdute. O experienţă neplăcută într-o călatorie spre în România este regula şi nu excepţia. O parte dintre aceste neplăceri pot fi compensate financiar de asigurările de vacanţă.

Asigurări plecând de la un euro pe zi

Am solicitat câtorva agenţii din Italia preţurile pentru asigurărările de voiaj. Toate calculele au fost efectuate după formula: o persoană, destinaţia România, perioada 01 august - 01 septembrie. Am cerut asigurare medicală, pentru pierderea sau furtul bagajelor şi pentru anularea zborului.

Surpriza a fost să constatăm că preţurile nu sunt atât de mari, raportate la preţurile pe care le au alte tipuri de asigurare în Italia şi la neplăcerile pe care le poţi avea pe parcursul unei călătorii de câteva mii de kilometri.

"Gruppo Filo diretto", rambursează cheltuieli medicale în limita a 30.000 de euro, 1.500 pentru bagaj şi 15.000 pentru accidente terestre, în schimbul a 86 de euro. Sunt excluse accidentele de avion sau în mare.

La Eliva, companie specializată în asigurări de voiaj,o poliţă de asigurare după formula de mai sus costă 175 de euro. Plafonul de asigurare cheluielile medicale, despăgubiri în cazul pierderii bagajului sau pentru anularea zborului.

O asigurare interesantă este şi cea propusă de grupul Europ Assistence. Poliţa costă 96 de euro şi acoperă un maxim de 500 de euro pentru bagaj, 25.000 de euro pentru cheltuieli medicale şi un maxim de 250.000 euro pentru daune cauzate terţilor.

ViaggiSicuri.com oferă asigurări complete plecând de la un euro pe zi, dar cere ca toate rezervările să fie făcute printr-o agenţie de voiaj. În această asigurare sunt cuprinse şi eventuale cheltuieli şi asistenţă juridică.

UE, pe post de paravan

Laura Migani, director marketing la ViaggiSicuri.com, ne spune: "Din păcate, tendinţa generală este ca atunci când se călătoreşte în UE să nu se facă nici un fel de asigurare. În mod clar, de când România a intrat în UE, asigurările pentru această direcţie au scăzut mult".

Migani mai precizează că turiştii au impresia că sunt asiguraţi de cardurile de sănătate europene, dar nu este aşa. "Cardurile de exemplu nu acoperă o eventuală întoarcere acasă a unui pacient imobilizat, în timp ce asigurile de călătorie le acoperă. În plus cardurile te ajută să beneficiezi doar de serviciile structurilor publice", conchide Migani.

Orice călătorie poate fi asigurată

Pot fi stipulate poliţele de asigurare şi pentru deplasări la muncă, studii, pentru călătorii cu avionul, maşina sau vaporul, pentru o săptămână la schi, sau pur şi simplu, pentru anularea călătoriei. Asigurările de voiaj pot pot fi stipulate numai de către persoanele care au rezidenţa în Italia.

Am stat de vorbă cu câţiva compatrioţi stabiliţi în Italia, pentru a afla dacă au luat în calcul achiziţionarea unei astfel de poliţe. Cum era de aşteptat, dacă nu e obligatorie, românii nu prea o iau în calcul. Nicu Zavate, 62 de ani, constructor: "Cu asigurările astea e ca şi cu umbrela, dacă nu o iei plouă sigur. Nu ştiam că sunt aşa ieftine, acum am banii programaţi, dar pentru concediul viitor poate fac una."

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite