Amenzi pentru părinţii care îşi neglijează copiii lăsaţi în ţară

Îngrijitorii copiilor compatrioţilor plecaţi în străinătate ar putea fi supuşi unor teste psihologice. Un proiect de lege care îşi propune să reglementeze situaţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate urmează să fie luat în discuţie în Senatul României.

Conform proiectului de lege, părinţii care doresc să plece la muncă în străinătate vor avea obligaţia de a notifica Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) despre intenţia de a părăsi ţara.

Una dintre prevederile proiectului de lege specifică faptul că, pentru a putea pleca la muncă în străinătate, părintele trebuie să găsească o persoană din familia extinsă, adică rudă până la gradul IV, care să aibă grijă de minori. Proiectul interzice încredinţarea copilului unor persoane care nu fac parte din familia extinsă.

Venit minim obligatoriu

Îngrijitorul trebuie să „dispună de echivalentul salariului minim brut pe economie (600 de lei)” şi trebuie „să facă dovada trecerii unui test psihologic care să-i denote capacitatea de a-şi asuma responsabilitatea creşterii unui copil”.

Pentru părinţii care nu stabilesc o persoană care să ia în îngrijire copiii atunci când pleacă în străinătate au fost propuse amenzi între 2.500 de lei şi 10.000 de lei.

Florin (37 de ani) şi Crinuţa Cîrstea (35 de ani), din Dâmboviţa, se află de şase ani în Spania. Cei doi copii ai lor, Florin (15 ani) şi Andruţa (14 ani), au rămas în grija bunicilor. Crinuţa Cîrstea nu este de acord cu testul psihologic. „Cum credeţi că-mi voi lăsa copiii, lumina ochilor, în grija unor nebuni?“

„Ce facem dacă bunica are un venit de 300 de lei?“

Florentina şi Ştefan Cucu, ambii de 35 de ani, din Balş, au venit în Spania acum patru ani. În România îi aşteaptă fetiţa lor, elevă în clasa a VIII-a, căreia îi trimit bani lunar. „Socrii şi cumnaţii mei au grijă de ea ca şi cum ar fi copilul lor”, spune mama. Florentina consideră exagerată prevederea legată de venitul minim impus persoanei care va avea grijă de copil.

„Dacă soacra mea ar avea doar 300 de lei venit, normal că i-aş trimite bani, că doar de aceea am plecat, să-i fie mai bine copilului meu.”

„Cu ce-i ajută statul pe copiii noştri?“

Maria Amihăiesei (45 de ani), din Braşov, consideră că amendarea părinţilor este nedreaptă. „Nu este corect să se dea amenzi pentru că părinţii pleacă din ţară pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor”, spune femeia care lucrează în Italia. În urmă cu nouă ani ea şi-a lăsat copilul în ţară, în grija bunicilor.

Ana Elena Alexandru (31 de ani), din Vaslui, şi soţul ei, Cătălin, muncesc în Italia de patru ani. Pe Vlăduţ Constantin (12 ani) l–au lăsat în grija bunicilor. „Nu sunt de acord cu amendarea celor care nu respectă strict regulile. În plus, chiar dacă bunicii nu se descurcă cu banii, noi le trimitem lunar cel puţin 200 de euro. Trebuie văzute situaţiile în care copiii n-au ce mânca”, spune Elena.

Cristina Popescu (35 de ani), din Târgovişte, are doi minori lăsaţi în grija mamei sale. Ea este foarte categorică: „Pe mine nu mă interesează legile lor. Nu ele îmi hrănesc copiii“. (Au contribuit  Elena Halcu, Laura Chiva şi Mihaela Florea)

Cazuri dramatice

Proiectului de lege îşi propune să împiedice, pe viitor, situaţiile în care minorii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate sunt abandonaţi de către persoanele care îi au în întreţinere. Nu puţine astfel de situaţii dramatice s-au înregistrat în ultimii ani. Una dintre acestea este cea a lui Gheorghe Cobzariu. Bărbatul a plecat, în august 2007, la muncă în străinătate, şi şi-a lăsat acasă soţia şi cei patru copii.

Când a revenit la Arad, după câteva luni, nu şi-a mai găsit familia. Soţia îl părăsise pentru un alt bărbat. Mai mult, aceasta luase şi copiii cu ea. După luni întregi de căutări prin ţară, Gheorghe a reuşit, cu multe eforturi, să-şi găsească cei patru copii. Fuseseră abandonaţi de soţie într-un centru de plasament din Bucureşti.

„Am luat legătura cu oamenii legii şi am anunţat dispariţia celor patru copii. Am început să răscolesc toate oraşele unde credeam, pe la rude sau prieteni, că s-ar putea ascunde nevastă-mea. În cele din urmă, la capătul a trei luni de coşmar, răstimp în care mi-am cheltuit bruma de bani câştigaţi, am reuşit să-i găsesc“, povestea el.