Alitalia, aproape de vindecare

Convulsiile companiei aeriene naţionale a Italiei par să se apropie de sfârşit. După opt bilanţuri anuale negative şi trei guverne, Alitalia a fost privatizată. Pierderile însumate ale companiei depăşesc şase milarde de euro, dacă e să luăm în considerare doar ultimii 10 ani.

Alitalia operează acum patru zboruri pe zi între Roma – Fiumicino şi Bucureşti – Otopeni, unul pe zi între Milano – Malpensa şi Bucureşti – Otopeni şi patru zboruri săptămânal între Roma – Fiumicino şi Cluj.

Alitalia, un zbor lung şi chinuit

Momentul „cheie” pentru Alitalia este considerat atacul teroristic care a dus la prăbuşirea Turnurilor Gemene. După anul 2001, Alitalia nu a mai avut capacitatea de a se repoziţiona pe piaţă, deşi iniţial încercase o alianţă cu KLM.

Pe aripile Alitalia au apăsat de-a lungul timpului câteva greutăţi majore: sindicatele, gestiunea în cheie politică şi încercarea de a transforma aeroportul Milano - Malpensa în cel de-al doilea nod aerian al companiei, după Roma – Fiumicino.

„Noi nu ne vindem ţara” - varianta italiană

Atât timp cât Uniunea Europeană a permis, Italia şi-a ajutat compania naţională cu lichiditaţi, pentru a evita falimentul. După care guvernul Prodi s-a văzut în situaţia ingrată de a intra pe teritoriul foarte periculos al privatizării. Întâmplarea a vrut ca negocierile dintre Air Frace şi Alitalia să coincidă cu campania electorală pentru alegerile anticipate din aprilie 2008.

Berlusconi şi-a ales pe această temă sloganul „Noi nu ne vindem ţara francezilor” şi cu ajutorul obstrucţionismului sindicatelor a împiedicat vânzarea companiei. Oferta Air France prevedea păstrarea autonomiei şi a identităţii mărcii Alitalia şi 1,7 milarde de euro vărsaţi la buget. Cealaltă parte a monedei: 1.600 de concedieri şi desfiinţarea serviciului de transport mărfuri (Cargo) până în 2010.

Interese politice şi electorale

Instaurarea guvernului Berlusconi a favorizat intrarea în joc a unui grup de oameni de afaceri italieni care au format Compania Aeroanutica Italiana (CAI). Oferta acestora a fost de 1,052 miliarde de euro şi menţinerea sectorului Cargo, dar au cerut preluarea datoriilor de către stat şi 3.250 de concedieri. Oferta a fost acceptată de guvern, dar nu şi de către sindicate, ale căror proteste nu s-au încheiat definitiv.

Ultimul pas în decolarea noii „Alitalia” este cooptarea cu cotă minoritară a unui partener străin ales dintre principalele companii aeriene europene. După o primă analiză a ofertelor, a fost preferată alianţăaAir France-KLM. Dar ca fiecare pas din această privatizare şi acesta are parte nu de o piedică, ci de două. Prima - şi de altfel uşor de anticipat - a venit de la sindicate, care au început instantanea seria grevelor spontane. Ieri au fost anulate 135 de zboruri, printre care şi două pentru Bucureşti – Otopeni, iar astăzi - 100 până la 14.00 (ora locală). În prezent nu se înregistrează situaţii extreme printre pasagerii din şi pentru România.

Aeroportul Milano-Malpensa, mărul discordiei

A doua piedică, ceva mai greu de anticipat, a venit din partea Ligii Nordului, partid aliat la guvernare şi care ar fi preferat Lufthansa. Motivul este unul obiectiv şi ţine de capitalul electoral pe care Liga îl deţine în Nordul Italiei în contradicţie cu planul managerial Air France-KLM, în care era exclusă participarea la o extindere a nodului aerian Milano-Malpensa. Berlusconi l-a asigurat astăzi pe Bossi că aeroportul Malpensa nu va fi uitat şi că este inutil să facă lobby ofertei Luftahansa, întrucât aceasta nu a fost încă pusă pe hârtie.

Tot astăzi, Consiulul de Administraţie al Air France – KLM a aprobat intrarea în acţionariatul cu 25%,  vărsând 300 milioane, în ciuda penalizărilor pe care compania a suferit-o la bursă, exact pentru acest pas.

Acordul final va fi semnat luni, când coşmarul Aliatalia ar putea lua sfârşit o dată cu acordarea prerogativelor noului Consiliu de Administraţie.