Actele de la consulate, greu de obţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii care ajung la Roma pierd foarte mult timp chiar în consulat din cauza numărului mic de ghişee
Românii care ajung la Roma pierd foarte mult timp chiar în consulat din cauza numărului mic de ghişee

Conaţionalii din sudul Italiei străbat sute de kilometri, pierd două zile de muncă şi plătesc hotelul la Roma pentru a primi un document. Peste 320.000 de români apelează la serviciile consulare de la Roma şi sunt nevoiţi să achite sute de euro pentru a intra în posesia actelor necesare. 

Secţia consulară din Roma oferă servicii românilor din regiunile Lazio, Abruzzo, Marche, Basilicata, Calabria, Campania, Molise, Puglia, Sardinia şi Sicilia.

În cele 10 regiuni sunt înregistraţi peste 320.000 de români cu rezidenţă, potrivit statisticilor organizaţiei Caritas, însă numărul real este aproape dublu. Potrivit ambasadorului României în Italia, Răzvan Rusu, între 170 şi 180 de persoane solicită zilnic documente la oficiul consular din capitală.

Obţinerea unui certificat de naştere, o „traumă"

Mariana Bădiţă (34 ani), asistent medical, stabilită de patru ani la Cefalu (la 70 de kilometri de Palermo), spune că până acum nu a avut încă nevoie de acte de la consulat. Însă odată cu naşterea copilului său, a fost nevoită să facă un drum la Roma pentru a obţine certificatul de naştere.

„Copilul fiind foarte mic, devine stresant, chiar traumatizant să iei un avion şi să stai la coadă acolo, pentru că n-ai unde să-l laşi pe toată perioada cât îţi rezolvi problemele", povesteşte românca.

Mai ieftin în România

Rodica Agape, preşedinta Asociaţiei „Ciprian Porumbescu“

Rodica Agape, preşedinta Asociaţiei „Ciprian Porumbescu“

Raluca Enache (28 ani) lucrează ca asistentă medicală de trei ani tot la Cefalu, iar când e vorba de acte româneşti, preferă să meargă acasă, la Bucureşti, decât la Roma.

„Un consulat ne lipseşte aici în Sicilia, deoarece nu poţi să mergi la Roma pentru fiecare problemă. Eu prefer să merg acasă. Mă costă mai puţin", spune tânăra. Biletul de avion Palermo-Bucureşti costă între 50 şi 200 de euro.

„Eu nu înţeleg de ce la Palermo, care este capitala Siciliei, nu se poate deschide un consulat", mai spune indignată Raluca.

De lipsa unui secţii consulare în zonă se plânge şi Rodica Agape, preşedinta Asociaţiei „Ciprian Porumbescu" din Palermo. „Măcar dacă s-ar organiza un consulat itinerant", spune românca.

La prima şi singura acţiune de acest fel care a avut loc în perioada 15-16 iunie 2009, au fost efectuate 110 servicii consulare: transcrieri de certificate de stare civilă, autentificări de acte, preluări de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, titluri de călătorie, traduceri etc. pentru 98 persoane şi s-a acordat asistenţă consulară altor 20 de cetăţeni.

„Este nevoie de oficii consulare în sudul Italiei. Este un lucru care ni-l propunem să-l facem în acest an, sperăm să avem resurse financiare", a afirmat ambasadorul României în Italia, Răzvan Rusu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite