„Rotaliana“, limba multor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi români din Italia obişnuiesc să amestece cuvintele în italiană cu cele româneşti
Mulţi români din Italia obişnuiesc să amestece cuvintele în italiană cu cele româneşti

Mulţi români din Italia, care au emigrat de cel puţin trei sau patru ani, obişnuiesc să amestece cuvintele în italiană cu cele româneşti. Astfel, a luat naştere „rotaliana”, o combinaţie de italiană şi română, care poate fi auzită în multe conversaţii dintre români şi care e uşor de explicat având în vedere asemănările foarte mari dintre cele două limbi.

Cele mai des întâlnite cuvinte folosite de români care vorbesc „rotaliana" sunt: „scheda" (cartela SIM pentru telefon sau cartela de reîncărcare), „spesa" (cumpărături), „collazione" (mic dejun) sau „bolletta" (factură pentru utilităţi).

Mulţi dintre aceşti termeni sunt uneori şi românizaţi. Astfel o staţie pentru transportul public devine „fermată", de la cuvântul italian fermata, iar proprietarul unui apartament dat în chirie devine un „patron de casă", de la „padrone di casa".

„Nu pot să-i critic pe alţii, pentru că greşesc şi eu. Sunt ridicoli cei care nu mai vorbesc româneşte bine şi nici italiana nu o ştiu, bagă cuvinte româneşti", ne spune Mirela Dămoc (28 de ani), barman la Roma.

Un studiu recent efectuat de principala uniune a traducătorilor profesionişti din Italia, Federlingue, dezvăluie faptul că în ultimii opt ani şi limba italiană a avut de suferit din cauză invaziei cuvintelor englezeşti.

Astfel,  numărul termenilor anglo-saxoni care au intrat în limba lui Dante a crescut cu 773%. În plus, 84% din cei care au participat la studiu au fost de părere că fenomenul lingvistic denumit „itangleză", combinaţia dintre italiană şi engleză, este o evoluţie naturală a limbii. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite