Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding: „Construcţia noastră e gata să reziste şi altor furtuni”
0În Uniunea Europeană, schimbările au fost întotdeauna declanşate de evenimentele politice deosebit de importante. Căderea Cortinei de Fier a consolidat voinţa politică de a strânge legăturile între naţiunile şi popoarele Europei. Astăzi, frontierele au dispărut.
Toţi cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a trăi, călători, studia, munci, face cumpărături sau a se pensiona oriunde pe teritoriul UE. Am creat o monedă comună şi neam bucurat de aderarea statelor membre din Europa Centrală şi de Est. Într-o perioadă caracterizată prin schimbări istorice, europenii şi-au unit forţele: au mizat pe Europa şi au devenit mai puternici.
În prezent, situaţia nu s-a schimbat. Împreună, am luat măsuri ferme de combatere a crizei. Europa a avut de învăţat lecţii dure, însă graţie unor decizii ferme, construcţia noastră europeană e gata să reziste şi altor furtuni. Acum a sosit momentul să consolidăm ceea ce am construit şi să analizăm în mod realist, cu imaginaţie şi optimism, posibilităţile pe care ni le oferă viitorul.
La douăzeci de ani de la crearea cetăţeniei europene, în micul orăşel de frontieră Maastricht, trebuie să dăm un nou elan proiectului european. Şi vom face acest lucru cu sprijinul direct al cetăţenilor noştri. Uniunea Europeană există datorită cetăţenilor săi şi pentru a servi interesele acestora. Şi continentul nostru unit va deveni mai puternic şi mai prosper numai dacă suntem capabili să ascultăm şi să răspundem nevoilor cetăţenilor săi. Oamenii aşteaptă din partea Europei rezultate concrete, nu doar vorbe. Şi pe bună dreptate!
De când am devenit primul comisar european ce se ocupă de domeniul cetăţeniei, am colaborat cu preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, şi cu toţi colegii mei comisari pentru a întreprinde demersuri concrete care să garanteze că fiecare cetăţean beneficiază, în viaţa cotidiană, de drepturile conferite de apartenenţa la UE. Comisia Europeană a adus îmbunătăţiri drepturilor de care beneficiază victimele infractorilor; de asemenea, s-a facilitat accesul la asistenţă medicală şi s-au simplificat procedurile de înmatriculare a autoturismelor într-o altă ţară europeană, ori s-au consolidat drepturile consumatorilor. În acest an, europenii vor face peste un miliard de călătorii în interiorul UE, iar peste 12 milioane de cetăţeni europeni trăiesc într-o altă ţară a UE decât cea de origine. Circa 40 de milioane de cetăţeni cumpără online produse şi servicii oferite de alte ţări europene. Cu toate acestea, mulţi continuă să întâmpine dificultăţi în exercitarea pe deplin a drepturilor lor de cetăţeni europeni.
Există loc de mai bine. Şi, cu ajutorul tău, vom face ca lucrurile să meargă mai bine. Pe parcursul următoarelor trei luni, Comisia Europeană aşteaptă să îi spui ce crezi despre drepturile tale şi despre cum ar trebui să arate Uniunea Europeană în care doreşti să trăieşti. Astăzi, cu ocazia Zilei Europei, am lansat cea mai vastă consultare publică din istoria UE pentru a afla care este părerea cetăţenilor cu privire la ceea ce ar trebui ca noi să facem pentru ei, aici, la Bruxelles. Europa nu este doar la Bruxelles, ci este chiar locul în care trăieşti, indiferent dacă acesta se numeşte Bucureşti sau Ohaba de sub Piatră. Acesta este motivul pentru care dorim să cunoaştem eventualele dificultăţile pe care le întâmpini atunci când te deplasezi în UE, fie din motive profesionale, fie pentru studii ori în vacanţă, sau atunci când doreşti să votezi ori candidezi la alegeri într-o altă ţară a Uniunii, sau chiar atunci când faci cumpărături online. Dorim să ne spui cum putem obţine rezultate mai bune. Şi mai dorim să aflăm părerea ta cu privire la modul în care ar trebui să arate Uniunea în 2020.
Vom integra răspunsurile şi ideile tale în următorul raport privind cetăţenia UE pe care Comisia Europeană îl va prezenta anul viitor. Fiecare dintre noi poate contribui la acest proces. Haide să înlăturăm obstacolele cu care încă ne confruntăm în exercitarea drepturilor noastre de cetăţeni europeni, astfel încât fiecare dintre noi să poată beneficia de o Europă cu adevărat fără frontiere. Anul viitor, 2013, este Anul European al Cetăţenilor. Un an consacrat ţie, drepturilor şi ideilor tale. Ajută-ne să organizăm o dezbatere deschisă, în oraşul tău natal şi în ţara ta de origine, la care să participe prietenii tăi, precum şi politicienii de la nivel local, naţional şi european, pentru a configura Europa de mâine. Uniunea Europeană este un continent unit şi puternic cu 500 de milioane de cetăţeni. Ea poate deveni şi mai puternică atunci când o transformi în Europa TA!
Exprimă-ţi părerea aici înainte de 9 septembrie 2012!
http://ec.europa.eu/yourvoice/index_ro.htm
*Viviane Reding este vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie