Noi proteste în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în perioada următoare în Grecia că principalele sindicate din aceasta ţară organizează mai multe acţiuni de protest faţă de măsurile de austeritate iniţiate de guvern.

Sindicatul controlorilor de trafic aerian a anunţat că va protesta ca urmare a faptului că orele suplimentare nu mai sunt plătite, iar acţiunea va conduce la întârzierea zborurilor în spaţiul aerian elen.

Sindicatele vameşilor şi angajaţilor din sectorul de impozite şi taxe au anunţat o grevă de 48 de ore, începând de astăzi. Sindicatul profesorilor din Republica Elena va organiza de asemenea o grevă de 24 de ore la data de 22 septembrie.

Potrivit MAE, demonstraţiile se vor desfăşura în centrul oraşului Atena în zona pieţelor "Omonia" şi "Sintagma". Ministerul de Externe le recomandă cetăţenilor români, pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute pe parcursul deplasării în Republica Elenă, să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local, evitând zonele unde au loc acţiuni de protest.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite