Un vas petrolier grec a fost dat dispărut după ce a plecat de la Abidjan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un armator grec a anunţat luni că a pierdut contactul cu un vas încărcat cu păcură, care a părăsit fără explicaţii Abidjanul în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează AFP citată de Mediafax.

Compania Grace Management a precizat într-un comunicat că a avertizat autorităţile competente "şi a solicitat participarea ţărilor vecine şi altor părţi terţe" pentru a localiza vasul petrolier, care ar putea fi sub controlul piraţilor.

Vasul Orfeas, construit în 2008 şi care transportă 32.000 de tone de păcură, are un echipaj alcătuit din doi greci şi 22 de filipinezi.

Acesta a părăsit zona de ancorare din Coasta de Fildeş "fără ordin sau explicaţii" şi, potrivit ultimei poziţii cunoscute, părea să se îndrepte spre Lagos, Nigeria, a precizat armatorul.

Un alt vas petrolier grec, Energy Centurion, a fost ţinta piraţilor în august în largul statului Togo, mai la sud-est, în scopul de a descărca o parte din încărcătura de petrol, mai mult de 3.000 de tone, înainte ca nava să fie eliberată. Membrii echipajului au fost găsiţi nevătămaţi.

Compania greacă a explicat atunci pentru AFP că era vorba de o activitate specifică de piraterie în curs de dezvoltare în acea zonă, atacurile vizând preluarea încărcăturii, după care vasul şi marinarii erau eliberaţi fără a fi cerută vreo răscumpărare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite