Un pescar român s-a înecat ieri într-un lac de acumlare din Lorca
0Un bărbat de naţionalitate română a murit înecat, după ce a căzut, din cauze care încă nu se cunosc, în apa lacului de acumulare Puentes din Lorca (Murcia), unde pescuia în compania unor prieteni.
La faţa locului s-au deplasat membrii Grupului Special de Activităţi Subacvative al Gărzii Civile, cu sediul în Cartagena, care au căutat corpul bărbatului în zona unde acesta dispăruse, în colaborare cu o echipă de urgenţe locală, scrie La Opinion de Murcia.
Trupul neînsufleţit al românului a fost găsit în jurul orei 14.30 a după-amiezii de ieri, la câţiva metri de locul în care dispăruse. La căutări au participat în jur de 20 de persoane.