The Times: Peste 4 miliarde de dolari, deturnaţi în Afganistan în ultimii trei ani şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 4,2 miliarde de dolari în numerar au fost transportaţi în străinătate de pe aeroportul din Kabul în ultimii trei ani şi jumătate, afirmă cotidianul britanic The Times, citând o scrisoare adresată de ministrul afgan al Finanţelor, Omar Zakhilwal, unui congresmen american, relatează AFP.

La sfârşitul lunii iunie, congresmenul democrat Nita Lowey a blocat o tranşă de 3,9 milioane de dolari din ajutorul pentru Afganistan, după ce Wall Street Journal a dezvăluit că fonduri în valoare de peste trei miliarde de dolari au fost scoase din ţară, în valize sau containere, la bordul unor avioane care au decolat de la Kabul, scrie Mediafax. 

"Informaţiile noastre indică faptul că, în ultimii trei ani şi jumătate, 4,2 miliarde de dolari în numerar au fost transferate de pe singurul aeroport din internaţional din Kabul", subliniază Zakhilwal, în scrisoarea adresată lui Nita Lowey în data de 30 iunie.

"Suma ar putea fi chiar mai mare", adaugă el, cerând cooperarea Statelor Unite pentru a stabili originea banilor.

"Nu intenţionez să dau nici un ban în plus ca ajutor pentru Afganistan, cât timp nu voi fi convinsă că banii contribuabililor americani nu ajung în buzunarele unor oficiali afgani corupţi, ale baronilor drogurilor sau ale teroriştilor", a afirmat Nita Lowey, membră a comisiei pentru Buget din Congresul american.

Administraţia americană solicitase un ajutor de 3,9 milioane de dolari pentru Afganistan în anul fiscal 2011, care va începe în luna octombrie.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite