Șapte morți într-un nou atentat din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane au fost ucise, luni seară, într-o serie de atentate, în Irak, potrivit un surse din cadrul sectorului medical şi al securităţii, citate de AFP.

În luna august, 62 de persoane au fost ucise, dintre care 43 erau membri ai forţelor de securitate, potrivit informaţiilor raportate de diferite surse medicale sau din cadrul forţelor de securitate.

Cel mai sângeros atac a avut loc luni în regiunea Haswa, la sud de Bagdad, acolo unde o explozie a unei maşini-capcană a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor 13.

Două persoane au fost ucise într-un atentat cu bombă care a vizat locuinţa unei familii kurde, din regiunea Khanaqin, la nord-est de Bagdad.

În Bagdad, locotenent-colonelul Ghanem Sabah a fost împuşcat mortal de un grup de indivizi neidentificaţi, în timp ce se afla la volanul maşinii sale, potrivit Ministerului de Interne. Un angajat al Ministerului Electricităţii a fost şi el împuşcat mortal, în Bagdad.

Deşi violenţele din Irak au scăzut în intensitate faţă de anii 2006-2007, această ţară este încă afectată de ele. În iulie, 325 de persoane au fost ucise pe teritoriul Irakului, potrivit autorităţilor, reprezentând luna cu cele mai multe victime începând cu august 2010.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite