Raport ONU: Violenţele din Afganistan sunt în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afganistan reprezintă o destinaţie din ce în ce mai periculoasă pentru soldaţi şi civili, deopotrivă, potrivit unui raport ONU, care citează o creştere alarmantă a atacurilor cu dispozitive explozibile improvizate în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Evaluările sumbre vin pe fondul declaraţiilor făcute săptămâna trecută de înalţi funcţionari militari americani, care au recunoscut că eforturile de a stabiliza situaţia din sudul Afganistanului s-au dovedit a fi mult mai complexe decât se anticipa.

În raportul citat de Los Angeles Times, este semnalată dublarea atacurilor cu dispozitive explozibile improvizate. De asemenea, bombele plasate de către talibani pe marginea drumurilor, îi vizează pe soldaţi, dar întrucât acestea sunt puse pe rute folosite de toată lumea, numeroşi civili afgani sunt mutilaţi sau chiar îşi pierd viaţa.

Raportul semnalează şi o medie de trei atentate sinucigaşe pe săptămână în Afganistan, un număr tot mai mare de atacuri implicând mai mult de un agresor, uneori fiind folosite şi rachete, mortiere sau focuri de armă.

Uciderea unor oficiali afgani a crescut, de asemenea, cu 45%, agresorii vizând, în special, personaje influente locale, cum ar fi demnitari ce au influenţa necesară de a încuraja localnicii să reziste în faţa talibanilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite