ONU urmează să pună punct misiunii observatorilor săi în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, joi, pentru a pune capăt oficial misiunii observatorilor săi în Siria, în timp ce marile puteri rămân divizate în continuare în privinţa măsurilor ce trebuie luate pentru încheierea conflictului care devastează ţara, informează AFP.

Mandatul Misiunii ONU de monitorizare în Siria (UNSMIS) se încheie duminică la miezul nopţii, iar divergenţele de opinii dintre marile puteri împiedică orice speranţă de prelungire a acestuia, potrivit diplomaţilor.

În cel mai fericit caz, cei 15 membri ai Consiliului vor cădea de acord să păstreze un birou de legătură la Damasc pentru a sprijini eforturile viitorului mediator internaţional care urmează să îi ia locul lui Kofi Annan.

De altfel, reuniunea de joi are loc în contextul în care secretarul general la ONU, Ban Ki-moon, întâmpină dificultăţi în a-l convinge pe potenţialul succesor al lui Annan, algerianul Lakhdar Brahimi. Diplomatul din Ghana îşi va părăsi postul la 31 august, scrie Agerpres.

UNSMIS era alcătuită iniţial din 300 de membri neînarmaţi, însă efectivele sale au fost reduse progresiv la 110 din cauza intensificării luptelor care i-au obligat la jumătatea lunii iunie să îşi suspende patrulările.

"Consiliul de Securitate este atât de divizat, încât nu mă aştept la nicio decizie la nivel politic", a atras atenţia ambasadorul francez la ONU, Gérard Araud, preşedintele Consiliului în luna august.

SUA, Marea Britanie şi Franţa acuză Rusia şi China care s-au opus în trei rânduri adoptării unor proiecte de rezoluţie ce prevedeau sancţiuni împotriva regimului de la Damasc.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat miercuri ţările occidentale că întreţin violenţa în Siria, cerându-le, în cursul unei vizite efectuate în Belarus, "să înceteze să mai instige opoziţia să continue lupta armată".

"Nu există nicio îndoială că încercăm, prin sprijinul acordat opoziţiei, să facem în aşa fel încât violenţele să înceteze cât mai repede posibil", i-a răspuns purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Cel puţin 23.000 de persoane şi-au pierdut viaţa de la declanşarea conflictului armat putere-opoziţie în Siria, în martie 2011, a făcut cunoscut Observatorul sirian pentru drepturile omului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite