Iranul lucrează la bomba atomică, susţine Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miting de susţinere a politicii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad
Miting de susţinere a politicii preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad

Iranul a continuat, până în 2003, să lucreze la dezvoltarea unei arme nucleare, se arată în raportul Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), citat marţi de presa occidentală.


Agenţia este îngrijorată de faptul că activitatea legată de dezvoltarea unei arme nucleare continuă şi acum, notează Ria Novosti. AIEA are „preocupări serioase" în legătură cu caracterul militar al programului nuclear iranian, pe baza unor informaţii „credibile" pe care le deţine, se arată în raportul oficial al AIEA.

Conform documentului, „Iranul a efectuat activităţi în vederea fabricării unui dispozitiv exploziv nuclear".
Citând mii de pagini de documente, fotografii făcute din satelit şi informaţii obţinute de la 10 state membre, agenţia a afirmat că Iranul face paşi către dezvoltarea bombei nucleare, deşi republica islamică susţine că programul său este pur civil.

O altă activitate menţionată în raport este achiziţia de informaţii şi documentaţie privind dezvoltarea de arme atomice de la o reţea clandestină.

Experţii iranieni ar fi lucrat şi la proiectul unei arme nucleare, inclusiv testând componente.

Situaţia în legătură cu programul nuclear iranian s-a agravat la 11 februarie 2010, după ce Teheranul a anunţat că a produs primul lot de uraniu îmbogăţit la 20%. După aceasta, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au impus, la începutul lunii iunie 2010, noi sancţiuni Republicii Islamice, notează Ria Novosti.

Teheranul respinge raportul

Iranul a respins raportul dat publicităţii de AIEA, spunând că este motivat politic. „Raportul AIEA este neechilibrat, neprofesionist, repetitiv şi motivat politic", a declarat trimisul iranian la agenţia internaţională, Ali-Asqar Soltanieh.

„În plus, comunitatea internaţională va privi acest raport ca motivat politic, iar acest raport contravine normelor ONU şi a afectat credibilitatea AIEA", a adăugat el.

Franţa cere reunirea Consiliului de Securitate

Ministrul francez de externe, Alain Juppe, a cerut, miercuri, Consiliului de Securitate al ONU să se reunească pentru a discuta despre sancţiuni împotriva Iranului, după raportul AIEA. Juppe a spus că sunt necesare sancţiuni aspre. „Suntem decişi să acţionăm", a subliniat el, precizând că Franţa este pregătită „să meargă mult mai departe" în privinţa sancţiunilor.

La rândul său, Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a declarat că noul raport al AIEA pe tema Iranului „agravează îngrijorările" legate de programul nuclear al Teheranului.

Maja Kocijancic a declarat că raportul este credibil şi susţinut de informaţii „din mai multe state UE, precum şi în urma inspecţiilor din Iran".
„Aceste dezvăluiri indică existenţa unui program de dezvoltare a armelor nucleare în Iran", a subliniat ea. Ashton reprezintă comunitatea internaţională în negocierile cu Iranul pe chestiunea nucleară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite