VIDEO General chinez: Vom apăra Iranul, chiar dacă vom declanşa al Treilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Nationala de Aparare, a declarat că statul chinez va apara interesele Iranului, „chiar dacă asta ar însemna declanşarea celui de al Treilea Război Mondial", în timp ce tensiunea în zonă se intensifică, potrivit postului chinez NTDTV, citat de presa internaţională.

Declaraţia generalului chinez vine după ce Statele Unite şi Uniunea Europeană au înăsprit sancţiunile împotriva Teheranului după ce Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a dat publicităţii un raport în care spune că programul nuclear iranian are un caracter militar şi urmăreşte fabricarea bombei nucleare.

Reacţia înaltului oficialul militar chinez ar putea urmări şi o eventuală intimidare a Pentagonului şi Israelului să nu încerce lovituri preventive împotriva sit-urilor unde se bănuieşte că Teheranul ar lucra la acest program.

Beijingul nici măcar nu a criticat Iranul pentru pentru atacurile studenţilor fideli regimului islamis asupra ambasadei britanice din Teheran, ce au avut loc la începutul săptămânii. Atât China cât şi Rusia au afirmat că îşi vor exercita dreptul de veto faţă de o acţiune militară a ONU împotriva Iranului.

Statele Unite au trimis nave de război în zonă, inclusiv cel mai nou portavion nuclear al lor, George Bush, îngrijorate de programul nucler Iranian.

Analişti militari, inclusiv chinezi spun că această situaţie este totuşi puţin probabilă. „Statul chinez nu se mai bucură de foarte mult sprijin din partea poporului, iar Iranul, la rândul său, nu-şi doreşte un conflict deschis", crede profesorul Xia Ming, de la Universitatea din New York. El crede că soluţia finală în privinţa Iranului va fi o „revoluţie" pe modelul Libiei.

Complot la adresa lui Ahmadinejad

Cât despre atacurile studenţilor asupra reprezentanţei Marii Britanii de la Teheran, analiştii ruşi susţin că a fost organizat de către forţele islamiste din Iran în scopul de a-i face rău preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, odată cu apropierea alegerilor legislative din 2012.

„Există impresia că acest atac a fost organizat de către conservatorii religioşi pentru a-i face rău guvernului lui Ahmadinejad", a declarat Viktor Sajin, cercetător de la Institutul de studii orientale al Academiei ruse de ştiinţe, citat de agenţia RIA Novosti.

În opinia lui Sajin, este puţin probabil ca atacul să se fi declanşat spontan, ci mai degrabă a fost o acţiune planificată dinainte, deoarece pietrele, cocteilurile molotov şi drapelele britanice care urmau să fie incendiate au fost pregătite dinainte. De asemenea, televiziunea iraniană a sosit foarte repede la faţa locului, spre deosebire de poliţie, care, de această dată, a intervenit târziu.



Expertul a mai constatat că diplomaţia iraniană părea să fie „puţin derutată", ceea ce face să se creadă că „guvernul n-a participat în mod vizibil" la această acţiune. Dacă opoziţia a organizat într-adevăr acest atac, atunci ea şi-a atins obiectivul, deoarece ţările străine îi impută această greşeală lui Ahmadinejad, a conchis Sajin.

Directorul Centrului de studii privind Iranul contemporan, Radjab Safarov, este de altă părere. În opinia sa, atacul asupra misiunii britanice a avut drept scop pătarea reputaţiei autorităţilor iraniene şi nu a fost organizat de opoziţie, ci de serviciile speciale occidentale. „'Iranul n-avea nici un interes să-i ofere Occidentului o nouă ocazie de a-l critica", a conchis Safarov.

Noi manifestaţii anti-occidentale la Teheran

Sute de iranieni şi-au manifestat din nou ostilitatea faţă de Marea Britanie vineri, în cursul unei manifestaţii desfăşurate la Teheran în care şi-au exprimat susţinerea faţă de violenţele care au vizat la începutul săptămânii două reprezentanţe diplomatice britanice, informează AFP.

După rugăciunea de vineri din moscheea Universităţii din Teheran, credincioşii au mers în Piaţa Revoluţiei Islamice, strigând „Moarte Marii Britanii". În timpul mitingului au fost arse steaguri britanice şi israeliene.

Diplomaţii iranieni din Marea Britanie, expulzaţi

Toţi membrii personalului diplomatic iranian au părăsit Marea Britanie vineri după-amiază, conform ultimatumului fixat de Londra după incidentele de la ambasada britanică din Teheran. „Pot confirma că vineri după-amiază, întregul personal diplomatic al ambasadei iraniene de la Londra a decolat de la aeroportul Heathrow", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe.

image
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite