Fără operaţiuni Blackwater în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii contractorului militar au fost implicaţi în mai multe incidente soldate cu moartea unor civili. Guvernul irakian a anulat licenţa de activitate a firmei private de securitate

Angajaţii contractorului militar au fost implicaţi în mai multe incidente soldate cu moartea unor civili.

Guvernul irakian a anulat licenţa de activitate a firmei private de securitate Blackwater, după ce agenţi ai contractorului american au ucis 10 civili şi au rănit alţi 13, într-un incident petrecut duminică la Bagdad.

Martori oculari susţin că gărzile de corp care protejau un convoi al Departamentului de Stat au deschis focul la întâmplare asupra civililor. Pe de altă parte, ambasada SUA din Irak a precizat că agenţii au ripostat după ce asupra convoiului s-au tras focuri de armă.

Premierul irakian, Nuri al-Maliki, a calificat operaţiunea drept "criminală". Guvernul a decis ca toţi angajaţii companiei să părăsească Irakul, cu excepţia celor implicaţi în incident, care vor fi interogaţi. Un membru al Curţii Supreme de Justiţie a afirmat că infracţiunea a fost comisă de agenţii companiei pe teritoriul irakian, iar autorităţile juridice de la Bagdad sunt îndreptăţite să demareze urmărirea penală împotriva lor.

Până în prezent, membrii armatelor private, plătiţi cu până la 650 de dolari pe zi, au beneficiat de imunitate, în ciuda mai multor acuzaţii privind uciderea fără motiv a civililor. Ei se aflau sub protecţia unei legi a Autorităţii Provizorii a Coaliţiei.

Secretarul american de stat, Condoleezza Rice, i-a telefonat luni premierului Nuri al-Maliki, asigurându-l că administraţia de la Washington va ancheta evenimentul şi va lua măsuri pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. Purtătorul de cuvânt al oficialului american nu a precizat dacă scuzele au fost de ajuns pentru a împiedica expulzarea salariaţilor.
Armatele private, a doua forţă din Irak

Cazul Blackwater aduce din nou în atenţie rolul crucial şi controversat pe care îl joacă firmele private în asigurarea securităţii în Irak şi în alte zone. Practica externalizării contractelor militare este criticată dur de unii analişti, care se tem că metoda reprezintă un prim pas către crearea unor armate de mercenari. Peter Singer, expert la Brookings Institution, apreciază că în Irak acţionează între 20.000 şi 48.000 de angajaţi ai contractorilor privaţi, număr care îl depăşeşte pe cel al trupelor trimise de ţările aliate SUA.

Salariaţii Blackwater, în cea mai mare parte foşti membri ai forţelor speciale americane, sunt renumiţi pentru brutalitatea lor, deschizând focul imediat ce un vehicul sau o persoană se apropie prea mult de convoaiele pe care le însoţesc. În afară de Blackwater, în Irak acţionează numeroase alte firme americane şi britanice, precum ArmorGroup, Dyncorps, Triple Canopy, Zapata Engineering şi Aegis Defence Services.

Incidente în care au fost implicaţi contractorii militari
l mai 2007: un membru al Blackwater a împuşcat mortal un civil care s-a apropiat prea mult de o locaţie a firmei.

l decembrie 2006: un salariat al aceleiaşi firme a ucis o gardă de corp a vicepreşedintelui Adel Abdul-Mahdi.
l 2006-2007: angajaţi ai Triple Canopy au acuzat un superior că a tras asupra unor civili nevinovaţi doar pentru a se distra.

l mai 2005: 16 agenţi ai Zapata Engineering au fost închişi la Fallujah după ce au tras asupra unor cetăţeni irakieni şi a unor soldaţi americani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite