Şeful poliţiei din New York se teme de atentate în ziua comemorării 9/11

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul Raymond Kelly, şef al poliţiei new-yorkeze, este îngrijorat că Al-Qaida ar putea ataca din nou metropola, chiar în ziua în care se comemorează zece ani de la atentatele care au schimbat lumea.

Kelly a explicat, pentru BBC, că în locuinţa în care a fost ucis Bin Laden au fost găsite planuri detaliate pentru atacarea New Yorkului chiar în această zi. Iar poliţia metropolei are motive să creadă că grupuri de terorişti se află în misiuni de recunoaştere zilnice. La ceremonia care se va desfăşura la New York duminică vor fi prezenţi preşedintele actual al SUA, Barack Obama, şi fostul lider de la Casa Albă, George W. Bush.
"Suntem îngrijoraţi mai ales de ce s-ar putea întâmpla la comemorarea 9/11 pentru că am văzut ceva printre materialele lui Bin Laden în care se fac referiri la aniversarea, la memorialul de zece ani", spune şeful poliţiei.

Însă Raymond Kelly consideră că, şi la zece ani după atentatele soldate cu mii de morţi, New York-ul rămâne principala ţintă din SUA pentru terorişti. Şi există deja o mulţime de ameninţări în desfăşurare. "Ne temem de explozibili, de bombe murdare, şi de bineînţeles, de ceva la care nici nu ne putem gândi - bomba nucleară".

Comisarul a preluat şefia poliţiei din metropolă imediat după atentatele din 2001 şi a început imediat restructurarea efectivelor, în aşa fel încât pe viitor protecţia oraşului să nu revină în sarcina altor agenţii.

A fost creat un birou de contra-terorism, au fost aduşi experţi de la CIA şi au început să fie desfăşurate pe străzi echipe de poliţişti înarmaţi - forţele Hercule. Atât poliţia din New York - NYPD - cât şi oameni de la FBI folosesc ofiţeri sub acoperire şi o reţea de informatori pentru a bloca atentatele din faşă. Şi, de trei ori pe zi, au loc "spectacole de forţă" - ofiţerii de poliţie se reunesc în anumite locuri din metropolă şi zeci de maşini ale poliţiei se îndreaptă cu viteză maximă spre un punct prestabilit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite