Nouă din cei 33 de mineri blocaţi în Chile ar putea fi prea graşi pentru a fi salvaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Chile susţin că modalitatea de comunicare dintre echipele de salvare şi cei 33 de mineri blocaţi în subteran s-a îmbunătăţit.

Bărbaţii se află în mină de 20 de zile, dar vor trebui să aştepte trei sau chiar patru luni de zile până când va fi forat un puţ cu un diametru de 66 de centimetri  prin care să poată fi scoşi la suprafaţă. În prezent, aceştia primesc medicamente şi hrană cu ajutorul unei sonde trimise la 700 de metri adâncime. De asemenea, prin intermediul liniei telefonice montate cu ajutorul altei sonde, o echipă de pshihologi şi familiile le-au transmis mesaje de încurajare.

Pentru a face ca aşteptarea în spaţiul îngust din subteran să fiemai uşoară, minerii au cerut să le fie trimise diferite obiecte. Oficialii au trimis cărţi de joc, un steag chilian, statui religioase şi un crucifix. Potrivit ministrului Sămătăţii, bărbaţii vor să transforme un spaţiu din mină în altar.

În schimb, autorităţile sunt preocupate de starea psihologică şi fizică a minerilor, ele solicitând NASA să trimită o echipă de psihologi şi experţi nutriţionişti. Experţii nu le-au spus celor 33 de mineri că vor trece vreo patru luni până vor fi eliberaţi, pentru că se tem că, dacă aceştia vor afla, vor înnebuni.

Potrivit CNN, trei sau patru mineri prezintă semne de depresie, iar nouă persoane ar putea să nu încapă în puţul la care se lucrează. Se estimează că bărbaţii au pierdut în greutate circa 8 kilograme până în prezent, iar autorităţile sunt de părere că vor continua să slăbească până când echipele de salvare vor ajunge la ei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite