Pentru prima oară în istorie: O femeie conduce Comisia Uniunii Africane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sud-africana Nkosazana Dlamini-Zuma a fost aleasă duminică preşedinta Comisiei Uniunii Africane (UA), organ-cheie al instituţiei intercontinentale, în cadrul unui summit la Addis Abeda, în Etiopia, a precizat un responsabil al organizaţiei.

Nkosazana Dlamini-Zuma, actual ministru sud-african de interne, fost ministru de externe şi fostă soţie a preşedintelui Jacob Zuma, a fost aleasă în al patrulea tur de scrutin de către şefii de stat, în detrimentul preşedintelui în exerciţiu, gabonezul Jean Ping, informează AFP, citată de Agerpres.

"Ea a avut 37 de voturi, cu trei mai mult decât majoritatea cerută", a precizat un înalt responsabil al UA rămas sub protecţia anonimatului, un rezultat confirmat şi de alte surse din cadrul organizaţiei.

Un precedent summit al Uniunii Africane în luna ianuarie nu a reuşit să-i departajeze pe cei doi contracandidaţi, deschizând profunde diviziuni în cadrul instituţiei continentale, în special între ţările francofone şi cele anglofone. Ping a fost atunci reconfirmat provizoriu în funcţie.

Nkosazana Dlamini-Zuma, 63 de ani, este prima femeie şi primul responsabil anglofon care va conduce principala instituţie a UA, de când această organizaţie a succedat în 2002 Organizaţiei Unităţii Africane (OUA).

Ministrul sud-african câştigase şi primele trei tururi de scrutin de duminică, în faţa lui Jean Ping, fără a reuşi totuşi să strângă majoritatea cerută de două treimi din voturi. Singurul candidat în al patrulea tur, ea a obţinut astfel 37 de voturi, cu trei mai mult decât majoritatea cerută de două treimi din delegaţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite