Turcia: Accident feroviar pe ruta Istanbul - Eskisehir soldat cu un mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
.
.

Mai multe persoane au fost rănite duminică în Turcia, în urma coliziunii dintre două trenuri, a anunţat agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.

ORA 12.25 Guvernatorul provinciei Bileck, Musa Colak, a declarat că, în urma accidentului feroviar de duminică dimineaţă, un mecianic al unei locomotive a decedat, iar alte şapte persoane, dintre care două făcând parte din personalul trenurilor, sunt internate în spaital. "Numele mecanicului care şi-a pierdut viaţa este Ismet Kocay, acesta având răni grave după impact. Alte şapte persoane se află acum la spital şi primesc îngrijire medicală", a precizat Colak pentru agenţia Anadolu.

ORA 11.45 În urma accidentului feroviar, o persoană şi-a pierdut viaţa, după cum anunţă agenţia Anadolu. Victima este mecanicul locomotivei expresului de Eskisehir. Ceilalţi doi conductori de locomotivă se află, la această oră, internaţi în spital, însă numele acestora nu au fost făcute publice. În urma impactului, la spital au fost transportate alte câteva zeci de persoane.

Unul dintre trenuri nu a respectat un semnal, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor.

ORA 10.45 Cele două trenuri, care circulau între Istanbul şi Eskisehir, în nord-vestul Turciei, au intrat în coliziune la ora locală 10.05 (8.05 GMT), în provincia Bilecik, într-o zonă rurală situată între satele Vezirhan şi Bayirkoy.

Pasagerii din primele vagoane ale celor două trenuri au fost răniţi, a precizat Anatolia, adăugând că echipele de intervenţie încearcă să-i descarcereze pe călători.

Canalul de televiziune 24 a precizat că şi conductorii celor două trenuri au fost răniţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite