Sarkozy: "Nu voi renunţa la armele nucleare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat luni că Franţa nu va renunţa la arma nucleară, pentru că astfel ar pune în pericol securitatea şi siguranţa ţării.

"O lume virtuală în care să nu existe arme nucleare...oricine ar fi de acord cu acest lucru, dar nu pot pune în pericol securitatea ţării mele", a declarat preşedintele francez, în contextul în care participă la un summit privind securitatea nucleară.

"Am moştenit eforturile depuse de predecesorii mei pentru a construi arme ca o putere nucleară. Nu pot renunţa la armele nucleare în contextul în care nu pot fi sigur că lumea reprezintă un loc stabil şi sigur. Este un vis minunat care se poate transforma în realitate. Însă nu voi renunţa la arma nucleară pentru că reprezintă un garant al securităţii ţării mele. Nu voi face acest lucru într-un mod unilateral, într-o lume atât de periculoasă ca cea în care trăim azi", a adăugat preşedintele francez citat de Xinhua.

Sarkozy a precizat că susţine măsurile de reducere a armelor nucleare, dar va păstra un minim pentru asigurarea securităţii. "Am redus cu o treime numărul armelor noastre, dar dacă aş merge mai departe, aş putea pune în pericol securitatea ţării mele", a explicat Sarkozy.

El se află la Washington, alături de alţi 40 de şefi de stat şi de guvern, la un summit privind securitatea nucleară organizat de preşedintele american Barack Obama.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite