20 de milioane de persoane şi-au pierdut locul de munca din cauza crizei
0
Criza a făcut ca 20 de milioane de persoane din întreaga lume să-şi piardă locul de muncă într-un an şi ameninţă alte milioane dacă planurile de relansare economică vor fi desfiinţare prea repede de guverne, a avertizat luni Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), informează AFP.
"Cel puţin 20 de milioane de locuri de muncă au fost pierdute cu
începere din octombrie 2008, data la care a demarat criza financiară",
explică OIM în raportul său anual.
Criza mondială în domeniul muncii "este departe de a fi terminată", a
afirmat într-o conferinţă de presă autorul principal al raportului,
Raymond Torres, avertizând astfel guvernele celor mai mari economii ale
planetei împotriva riscurilor unei dezangajări a uriaşelor planuri de
relansare instituite la începutul anului.
Potrivit organizaţiei, cinci milioane de persoane care au acum un loc
de muncă riscă să-l piardă dacă nu sunt adoptate sau continuate
măsurile cuvenite, scrie Agerpres.
Raportul mai arată că, private de planurile de relansare, cele mai
bogate ţări ar putea să nu-şi regăsească nivelul de
ocupare a forţei de muncă pe care-l aveau înainte de criză, înainte de 2013.