Noi ameninţări în Haiti: uragane şi ploi tropicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Haiti, sprijinit de FMI şi Banca Mondială
Haiti, sprijinit de FMI şi Banca Mondială

Probabilitatea ca unul sau mai multe uragane majore să lovească zona Caraibelor este mai ridicată în acest an decât de obicei, avertizează meteorologii americani, care pun în evidenţă vulnerabilitatea Haitiului, devastat de seismul din 12 ianuarie, potrivit AFP.

Sezonul uraganelor, care se întinde între 1 iunie şi 30 noiembrie, "va fi mai intens decât de obicei", explică William Gray, care conduce un grup de meteorologi specializaţi în uragane, format la Universitatea din Colorado.

Potrivit proiecţiilor pe care le-au realizat, în acest an se vor forma în Atlantic între 11 şi 16 furtuni tropicale /media este de 9-10/, din care s-ar putea isca 6-8 uragane şi care ar putea la rândul lor genera 3-5 uragane majore.

Un uragan este calificat major când vântul depăşeşte 178 km/h, iar "riscul ca în acest an Haiti să se afle pe traiectoria unui uragan ar putea fi nai ridicat decât de obicei", avertizează Gray.

Dar înainte să înceapă sezonul uraganelor, haitienii vor trebui să facă faţă sezonului ploilor.O ploaie tropicală a complicat deja - joi - viaţa sutelor de mii de sinistraţi care trăiesc în corturi şi sub prelate. Prima mare aversă a început deja, forţând miile de sinistraţi să-şi abandoneze adăposturile improvizate pentru a-şi căuta un acoperiş temporar.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite