VIDEO Haiti: Cinci persoane au murit pentru că un avion cu medicamente nu a putut ateriza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul cu medicamente a aterizat, până la urmă, în Republica Dominicană
Avionul cu medicamente a aterizat, până la urmă, în Republica Dominicană

Un avion al organizaţiei Medecins Sans Frontieres (MSF), care transporta materiale medicale vitale, a fost împiedicat de trei ori să aterizeze pe aeroportul din Port-au-Prince, a anunţat marţi organizaţia într-un comunicat, relatează AFP.

Unui avion al MSF, ce transporta 12 tone de echipamente medicale, între care medicamente, materiale chirurgicale şi două aparate de dializă, i-a fost refuzată de trei ori permisiunea de a ateriza pe aeroportul din Port-au-Prince începând de duminică seară, în pofida asigurărilor repetate privind posibilitatea de aterizare, a precizat MSF.

Vezi aici video de pe aeroportul din Port-au-Prince

"Cele 12 tone făceau parte dintr-un cargo iniţial de 40 de tone transportat într-un avion ce nu a primit permisiunea să aterizeze duminică dimineaţă". "Începând cu 14 ianuarie, cinci avioane ale MSF au fost deviate de la aeroportul din Port-au-Prince către Republica Dominicană. Aceste avioane transportau 85 de tone de materiale medicale", potrivit comunicatului.

"Cinci pacienţi au murit la centrul medical din Martissant din cauza lipsei de materiale medicale, ce se aflau la bordul acestui avion", a precizat în acest comunicat Loris de Filippi, coordonatorul pentru situaţii de urgenţă al MSF de la spitalul Choscal din Cite Soleil.

Peste 700 de angajaţi ai MSF lucrează în prezent pentru a-i sprijini cu ajutoare medicale de urgenţă pe supravieţuitorii cutremurului în Port-au-Prince şi în apropierea capitalei haitiene.

Echipele MSF îşi desfăşoară în prezent activitatea la spitalul Choscal, la centrul medical din Martissant, la spitalul Trinităţii, la cel din Carrefour, Jacmel şi instalează un spital gonflabil cu 100 de paturi în cartierul Delmas.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite