Premieră în Cuba, în ultimii 50 de ani: Comuniştii vor acorda cetăţenilor dreptul de exerciţiu asupra proprietăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară de la revoluţia comunistă din 1959, oficialii Partidului Comunist din Cuba au convenit, luni, asupra dreptului de proprietate al cetăţenilor republicii, care în viitor vor putea cumpăra şi vinde posesiuni imobiliare.

Mai bine de 50 de ani, cubanezii au avut voie doar să transmită locuinţele copiilor lor, prin moştenire, schimbarea proprietăţii fiind supusă unui proces îndelungat, anevoios şi, de cele mai multe ori, corupt.

Decizia de a permite vânzarea şi cumpărarea proprietăţilor, deci acordarea puterii de exerciţiu asupra lor, a fost luată la primul congres al Partidului Comunist (PC), organizat în ultimii 14 ani, cu scopul de a uşura traiul în sistemul socialist. Reforma a fost aprobată, luni, de PC.

Totuşi, oficialii cubanezi nu au explicat cum anume se va trece la acordarea puterii de exerciţiu asupra proprietăţii, iar preşedintele republicii, Raul Castro, a atras atenţia că nu se vor permite aglomerări de mai multe proprietăţi, informează BBC News. Şeful statului cubanez a mai precizat că se doreşte o "reînnoire" a sistemului şi că "guvernul se va supune la autocritici severe".

Iniţiativa este una fără precedent în ultimii 52 de ani, de la venirea comuniştilor la putere.

Fostul preşedinte Fidel Castro (foto), conducătorul revoluţiei din 1959, a transmis, printr-un editorial publicat în presa cubaneză, că aprobă noua direcţie în care se îndreaptă actuala guvernare. El a precizat că este nevoie de o nouă generaţie de oameni care să corecteze greşelile trecutului şi să asigure supravieţuirea sistemului comunist.

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite