Cutiile negre ale avionului etiopian, localizate în apele Libanului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nave de cercetare au localizat în noaptea de miercuri spre joi cele două cutii negre ale avionului companiei Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit luni dimineaţa în Marea Mediterană, informează AP, citând un responsabil în armata libaneză.

Semnalele celor două cutii negre au fost reperate la adâncimea de circa 1.300 m şi la distanţa de 10 km de coasta libaneză, a precizat responsabilul sub acoperirea anonimatului.

Avionul Boeing 737-800 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit după câteva minute de la decolarea de pe aeroportul din Beirut cu destinaţia Addis Abeba, capitala etiopiană.

Speranţele de a găsi supravieţuitori s-au risipit, iar dintre cei 90 de pasageri dispăruţi au fost descoperite doar 20 de cadavre.

Anchetatorii au reţinut pentru moment ipoteza condiţiilor meteorologice dificile pentru a explica accidentul, o furtună violentă abătându-se asupra Beirutului în momentul prăbuşirii avionului. Însă această teorie va putea deveni o certitudine sau înlocuită cu alta doar după consultarea înregistrărilor din cutiile negre.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite