Cea mai mare centrală solară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua ocupă o suprafaţă cât 200 de stadioane Duminică, în estul Germaniei, a fost inaugurată cea mai mare centrală cu panouri solare din lume. Ea produce acum 24 megawaţi, dar va

Reţeaua ocupă o suprafaţă cât 200 de stadioane

Duminică, în estul Germaniei, a fost inaugurată cea mai mare centrală cu panouri solare din lume. Ea produce acum 24 megawaţi, dar va ajunge, în 2009, la 40 megawaţi.

Waldpolenz Solar Park, construit lângă Leipzig, în fosta Germanie de Est, este cel mai mare sistem de producere a energiei fotovoltaice din lume.

Pe 22 iunie a fost inaugurată centrala, dar va ajunge la puterea maximă de 40 megawaţi la sfârşitul anului 2009.

Capacitate de 40 MW

Centrala este localizată în landul Saxonia din estul Germaniei, în regiunea Muldentalkreis, pe locul unei foste baze de aviaţie militară.

"Suprafaţa pe care se întinde platforma energetică este echivalentul a 200 de terenuri de fotbal", au afirmat investitorii cu ocazia lansării proiectului.

Terenul pe care este construită centrala are o lungime de doi kilometri şi o lăţime de aproximativ un kilometru.

În acest moment, centrala produce 24 MW, dar va avea în final o putere instalată de 40 MW.

Investiţie de 130 de milioane de euro

Potrivit investitorilor, producţia centralei depăşeşte încă necesarul energetic al celor două localităţi din apropiere - Brandis şi Bennewitz. Investiţia din estul Germaniei, ale cărei costuri sunt estimate la 130 de milioane de euro, va avea drept rezultat reducerea emisiilor poluante cu peste 25.000 de tone pe an.

Potrivit investitorilor, după numai un an de zile, centrala va produce echivalentul energiei necesare construcţiei ei.

"Având în vedere problema tot mai acută a schimbărilor climatice şi epuizarea resurselor naturale, investiţiile în noi centrale pe cărbune nu mai sunt profitabile. De aceea, producerea energiei prin utilizarea vântului, a soarelui ori a altor resurse regenerabile poate asigura independenţa şi siguranţa energetică pentru Germania", afirmă oficialii "juwi".

Panourile solare, obligatorii

Fiecare casă din oraşul nemţesc Marburg va trebui să aibă panouri solare, potrivit unei legi adoptate recent

Începând cu luna octombrie a acestui an, proprietarii trebuie să instaleze un metru pătrat de panou solar pentru fiecare 20 de metri pătraţi construiţi

Cei care nu respectă această prevedere riscă o amendă de 1.000 de euro

Instalarea panourilor solare necesare unei case costă aproximativ 5.000 de euro

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite