O studentă româncă, înjunghiată şi arsă într-un incendiu în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul unei studente românce a fost scos dintr-un cămin din Toronto, care a fost cuprins de un incendiu vineri seară. După analiza cadavrului, medicii legişti au constatat că românca în vârstă de 23 de ani fusese înjunghiată înainte ca incendiul să izbucnească.

Carina Petrache era studentă la Facultatea de Psihologie şi Criminologie din cadrul Universităţii Ryerson din Canada şi locuia în căminul St. Huron, care găzduieşte atât studenţi, cât şi mai mulţi nefamilişti, scrie publicaţia Toronto Sun.

Vineri, căminul a fost cuprins de flăcări, tânăra fiind scoasă deja decedată din clădire, alături de prietenul ei, Fashar Badakhshad, în vârstă de 27 de ani.

Românca şi prietenul ei locuiau amândoi în căminul studenţesc, în apartamente separate.

"Tot ceea ce am descoperit până acum e că ea era o tânără desteaptă, sociabilă şi şi agreabilă şi că studia şi lucra în acelaşi timp, la o firmă de contabilitate", a declarat detectivul Ian Briggs.

Află dacă prietenul româncei a supravieţuit incendiului şi ce au declarat anchetatorii despre el

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite