Afganistan: Patru soldaţi din trupele NATO au fost ucişi de o bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camarazii soldaţilor decedaţi şi-au luat rămas bun de la foştii colegi de arme
Camarazii soldaţilor decedaţi şi-au luat rămas bun de la foştii colegi de arme

Patru soldaţi din trupele NATO au murit duminică în explozia unei bombe artizanale în sudul Afganistanului, iar un militar britanic şi-a pierdut viaţa într-un incident similar din aceeaşi regiune, au anunţat luni Alianţa Nord-Atlantică şi Ministerul britanic al Apărării în comunicate separate, citate de AP, AFP şi Reuters.

'Patru soldaţi americani ai Forţei de asistenţă pentru securitate în Afganistan (ISAF) au murit în urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat în sudul Afganistanului', a declarat un purtător de cuvânt al ISAF.

Mai citiţi şi:

Afganistan: opt morţi într-un atentat sinucigaş la Kandahar

Circa 30.000 de britanici au protestat împotriva angajamentului în Afganistan

Este vorba despre primele victime, în rândul soldaţilor americani din Afganistan, în 2010.

La 30 ianuarie anul trecut, şapte funcţionari ai CIA /Agenţia Centrală de Informaţii a SUA/ au fost ucişi şi alţi şase răniţi într-un atentat sinucigaş comis într-o bază din estul Afganistanului.

Numărul soldaţilor americani care şi-au pierdut viaţa pe frontul afgan s-a dublat în 2008, ajungând la 311, faţă de 155 în 2007.

Într-un comunicat separat, oficiali britanici au anunţat că un soldat al Regimentului regal a murit în urma rănilor suferite în timpul unei explozii în aceeaşi regiune din Afganistan.

Ministerul Apărării de la Londra a precizat că soldatul făcea parte dintr-o patrulă pedestră aflată în misiune în zona Nad-e Alia, provincia Helmand, când s-a produs explozia de duminică.

Incidentul de duminică ridică bilanţul morţilor, în rândul soldaţilor britanici din Afganistan, la 246 din 2001, notează AP

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite