VIDEO / Orfanii din România, reportaj CNN la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Postul de televiziune CNN a difuzat, pe 19 decembrie, în premieră, un reportaj despre căderea comunismului în România, care conţine transmisiuni în direct din Bucureşti şi tratează subiecte precum orfanii, execuţia soţilor Ceauşescu, comemorarea Revoluţiei din 1989 şi povestea de succes a brandului Dacia.

CNN priveşte amprenta lăsată de regimul Ceauşescu asupra creşterii copiilor din România de astăzi. Materialul vorbeşte şi despre poziţionarea statului în relaţie cu acea "cultură a orfanului" care s-a dezvoltat în timpul regimului comunist, potrivit CNN.

După execuţia dictatorului Nicolae Ceauşescu şi căderea regimului comunist, în 1989, uşile orfelinatelor de stat au fost descuiate. Mulţi dintre copii de acolo erau contaminaţi cu virusul HIV. Micuţii se aflau acolo din cauza eforturilor lui Ceauşescu de a creşte populaţia. Ceauşescu interzisese avortul şi ordonase părinţilor care nu pot avea grijă de copii să îi dea în grija statului.

Subiectul orfanilor este abordat din perspectiva unui român care trăia într-un orfelinat la momentul Revoluţiei.

Unul dintre aceşti copii, Florian Pap, îşi aminteşte că educatoarele obişnuiau să lovească elevii la şcoală, dar că nu putea spune nimic despre acest lucru, pentru că nu avea voie.

Pap avea 15 ani când a început revoluţia. Bărbatul îşi aminteşte cum după răscoală străinii au început să viziteze ţara, mâncarea s-a îmbunătăţit şi atitudinea dascălilor a început să se schimbe.

Din abordarea CNN nu a lipsit nici prezentarea scenei muzicale româneşti, care este "plină de viaţă" şi cuprinde muzică populară, pop, rock, ţigănească şi jazz.

CNN a participat la înregistrări alături de două nume faimoase - Loredana şi BUG Mafia - pentru a afla cine a avut cea mai mare influenţă asupra lor şi ce mesaje vor să transmită fanilor.

Dacă pentru mulţi, evenimentele din România au însemnat în special înlăturarea violentă de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru alţii, acestea au reprezentat imagini înfiorătoare ale orfelinatelor, difuzate în săptămânile şi lunile care au urmat, spune Mike McCarthy, vice-preşedintele departamentului Reportaje şi Programe Speciale al CNN International.

Două decenii mai târziu, România, chiar dacă nu este ţara promisă, este o ţară care promite, mai spune Mike McCarthy.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite