120 de lovituri de bici, pentru motivarea muncitorilor din minele de diamant din Zimbabwe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tabără de tortură condusă de forţele de securitate din Zimbabwe, într-una din cele mai bogate zone cu diamante, a fost descoperită de reporterii BBC Panorama. În centrul delimitat cu sârmă ghimpată, deţinuţii erau biciuiţi de cel puţin 120 de zi, ca "motivare" pentru a găsi cât mai multe pietre preţioase.

În timp ce Uniunea Europeană a admis importul de diamante din Zimbabwe, ridicând parţial interdicţia impusă în 2009 în privinţa comerţului cu pietre preţioase din teritoriile africane, BBC Panorama a descoperit o tabără de tortură în regiunea Marange, renumită în lume pentru minele bogate în diamante.

Persoanele care lucrau pe teren erau, de fapt, exploatate, bătute şi abuzate sexual constant.

Una dintre victime care şi-a păstrat anonimitatea a povestit: "Este un loc al torturii unde minerii abia mai puteau merge din cauza bătăilor. Ne aplicau cu 40 de lovituri de bici dimineaţa, 40 la prânz şi 40 seara. Foloseau buşteni pentru a mă bate peste picioare, în timp ce stateam întins pe pământ. Mă loveau şi cu pietre peste glezne. Legau prizonierii în lanţuri şi puneau câinii pe ei ca să-i muşte". Femeile erau supuse la aceleaşi abuzuri cărora li se adaugă şi violuri repetate.

Baza de exploatare, activă de trei ani, se numeşte "Diamond Base" şi conţine corturi militare montate pe un teren delimitat cu sârmă ghimpată. Forţele de securitate din Zimbabwe controlează tabăra, iar compania care deţine terenul este controlată de un prieten apropiat al preşedintelui Robert Mugabe.

În regiunea Marange din Zimbabwe, poliţiştii şi militarii sunt cei care recrutează localnici pentru exploatarea ilegală a minelor de diamant. Civilii care erau prinşi că sapă de unii singuri după nestemate erau, la rândul, lor pedepsiţi în tabăra de tortură.

Uniunea Europeană a interzis comercializarea pe piaţă a diamantelor provenite din astfel de regiuni africane, în 2009, însă după mai multe evaluări, a decis recent ca pietrele preţioase din mina Mbada, situată la 1,5 kilometri de tabăra de tortură Diamond Base, să poată fi vândute şi în spaţiul UE. Astfel, ridică parţial interdicţia impusă în 2009.

Guvernul din Zimbabwe nu a răspuns la solicitarea BBC privind cele descoperite la "Diamond Base".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite