Sfârşitul capitalismului?

“Ideea unei pieţe atotputernice fără intervenţii politice este o nebunie… epoca autoreglementării s-a terminat. S-a sfârşit şi cu laissez-faire-ul.” Nu Fidel Castro a spus asta, ci

“Ideea unei pieţe atotputernice fără intervenţii politice este o nebunie… epoca autoreglementării s-a terminat. S-a sfârşit şi cu laissez-faire-ul.” Nu Fidel Castro a spus asta, ci preşedintele Franţei. Acelaşi Nicolas Sarkozy, care înainte de a fi ales promitea o piaţă mai puternică şi o intervenţie mai redusă a statului în economie.

Hank Paulson, secretarul american al Trezoreriei şi fost magnat de pe Wall Street, este şi el de aceeaşi părere: “Capitalismul gol este terminat”. Ideea că actuala catastrofă financiară reprezintă începutul sfârşitului pentru capitalism este acceptată atât de către cei care sărbătoresc înfrângerea acestuia, cât şi de cei care-l deplâng.

Fără îndoială, această criză financiară va fi lungă, dureroasă şi se va extinde la nivel mondial. Prăbuşirea Wall Street va lovi şi mai multe familii, în şi mai multe ţări, pentru o perioadă mai lungă de timp decât a făcut-o prăbuşirea Turnurilor Gemene.

Fără îndoială şi legile, regulile jocului şi instituţiile care definesc sistemul financiar mondial se vor schimba drastic. Guvernele vor controla activităţile financiare mult mai strict. Deciziile financiare vor fi concentrate, şi luate de un număr mai mic de protagonişti. Multe din aceste personalităţi vor fi funcţionari publici sau preşedinţi ai marilor bănci şi ai fondurilor de investiţii private în care se acumulează capitalul.

Toate acestea nu ne vor scăpa de speculaţiile financiare; mai degrabă vor schimba natura lor şi le vor face mai complexe - ceea ce va spori profiturile celor care ştiu cum s-o facă sau au prieteni buni în guvern sau în agenţiile de reglementare.

Marchează aceasta sfârşitul capitalismului sau o transformare care îl va face de nerecunoscut? Răspunsul este că declaraţiile de natură atât de generală sunt în mod inevitabil banale.

Toate sistemele sunt o combinaţie între piaţă şi stat. Economiile comuniste ale Coreei de Nord şi Cubei au domenii în care piaţa funcţionează; în timp ce economia SUA include sectoare în care statul este un actor dominant, dacă nu singurul. Fannie Mae (Federal National Mortgage Association) şi Freddie Mac (Federal Home Mortgage Corporation), cei mai mari furnizori de credite ipotecare eşuate, au fost practic companii publice.

Prăbuşirea lor s-a datorat mai mult eşecurilor guvernului decât eşecurilor pieţei. În schimb, piaţa eşuează într-un mod crud sau brutal şi nu numai în sectorul financiar. A eşuat în privinţa medicamentelor contrafăcute şi a alimentelor falsificate, care pot să ne facă rău sau chiar să ne omoare. 

Cine se îndoieşte că avem nevoie de o intervenţie mai amplă şi mai eficientă a statului în domeniul protecţiei consumatorului? Sau de faptul că problemele legate de mediu pot fi soluţionate doar printr-o combinaţie creativă între stat şi piaţă?

Între timp, cum vor privi miliardele de chinezi, indieni şi brazilieni, a căror viaţă cotidiană depinde de piaţă, previziunea legată de prăbuşirea capitalismului? Niciodată nu au fost atât de mulţi oameni în lume atât de dependenţi de economia de piaţă ca acum. O fi capitalismul asediat pe Wall Street, dar nu în Beijing, Sao Paulo sau Bangkok.

Este realist să presupunem că întreprinderile din Seattle, Shanghai, Lyon şi Taipei, bogate în capital, talent, creativitate şi clienţi avizi după produsele lor, vor înceta să fie un bastion al capitalismului global? Aceste firme vor fi într-adevăr afectate de o criză financiară care nu va lăsa pe nimeni neatins şi vor creşte puţin mai lent pentru o vreme.

Dar ele nu vor dispărea. “Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi după această criză,” a declarat nu cu mult timp în urmă ministrul de Finanţe german. Acum, la şapte ani după 11 septembrie, asemenea fraze devin un clişeu prin simpla repetare. Sigur că atacurile teroriste au schimbat multe lucruri, dar nu atât de multe cât previzionau solemn experţii. Într-adevăr această criză financiară va avea un impact global şi va schimba mai multe lucruri decât atentatele de la 11.09. Dar nu chiar atât de multe pe cât ni se spune. 

Moisés Naím este redactorul-şef al Foreign Policy Magazine – pe care a relansat-o în 2003, pentru a deveni una dintre cele mai citite şi premiate reviste de politică internaţională din lume.