SUA califică Coreea de Nord "stat criminal"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite se referă la Coreea de Nord ca fiind un "stat criminal" şi susţine că Nordul încearcă să fure semnalul tv sud-coreean al meciurilor de fotbal de la Cupa Mondială.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, P.J. Crowleym, a spus despre Coreea de Nord că ar putea avea o relaţie normală cu vecinii săi. În schimb, a ales "să încerce să fure sau pirateze semnalul Cupei Mondiale" pentru meciurile din Africa, a spus acesta, citat de Fox News.

Compania sud-coreeană, care deţine drepturile de difuzare pentru peninsula coreeana, a întrebat cum şi-a asigurat Nordul transmisia, întrucât transmisiile din Coreea de Nord nu au sunet, grafică sau montaj original, fiind greu de identificat de unde este furat semnalul.

În urma acestor acuzaţii, Uniunea Televiziunilor Asia-Pacific a declarat, pentru AP, că reprezentanţii televiziunii naţionale din Coreea de Nord au ajuns la un acord cu FIFA pentru a transmite meciurile de la Cupa Mondială din Africa de Sud.

"Am semnat un contract cu FIFA la 11 iunie, chiar înaintea meciului de deschidere, pentru a difuza în direct meciurile în Coreea de Nord", a spus un reprezentant al Uniunii Televiziunilor Asia-Pacific, cu sediul la Kuala-Lumpur, care a catalogat acuzaţiile de piraterie ca fiind "absurde".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite