Marea Britanie şi SUA vor finanţa o unitate specială antiteroristă în Yemen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gordon Brown
Gordon Brown

Downing Street şi Casa Albă au decis să-şi intensifice acţiunea comună a Marii Britanii şi a SUA pentru a combate ameninţarea teroristă care se dezvoltă în Yemen şi în Somalia, indică un comunicat emis de serviciile premierului britanic Gordon Brown, citat de AFP.

”Printre iniţiativele asupra cărora premierul Gordon Brown s-a pus de acord cu preşedintele Obama figurează o finanţare americană şi britanică pentru o unitate specială de poliţie antiteroristă în Yemen”, comunică cabinetul primului ministru britanic.

”În Somalia, premierul şi preşedintele consideră că o forţă de menţinere a păcii mai importantă este necesară şi ei vor susţine această poziţie în Consiliul de securitate al ONU”, continuă documentul, citat de Agerpres.

Anunţul făcut sâmbătă de Downing Street intervine la două zile după ce premierul Brown a apelat la organizarea unei conferinţe internaţionale asupra Yemenului şi asupra luptei împotriva terorismului în 28 ianuarie, la Londra.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite